Mort, firește, mort ca un fluture pe lampă
Cu aripile arse rămâne-voi viu
Iar poezii de dragoste, gen bună seara, iubito,
Îți voi dedica pe șest, din sicriu

Mi-e dor, o să râzi, de ziua de ieri
Indiferent mă lasă, nebuloasă, ziua de mâine,
Prizonier al temniței fără temniceri
Fără lacăte, respir doar iubire pe pâine

Sunt abandonatul, poetul care își scrie, tot scrie
În peștera lui de anahoret
Sufletul cu litere mari și mici pe hârtie
Iar prin fiecare vers, moare încet

Cu tine vorbesc, femeia mea ideală
Care nu ai ajuns încă amintire
Pe a trupului tău albă coală
Mă iscălesc cu scrisul meu ilizibil și subțire

Am îmbătrânit iubindu-te fenomenal
Te dezbrac ca la început, cu aceeași grabă
De parcă m-aș teme că ar veni cineva
Și pe mine de mine mă întreabă

Ce mai faci, cum îți mai duci popoul tău dolofan
Sânii, cu unul mai mare, te mai obsedează
Goală ai umblat prin mine ca printr-o odaie
În care umbletul tău înflorea anemonele din vază

Eu mă pregătesc nițel să mor
Moartea ți se așază ca o pisică în poală
Toarce lin, bicisnic, ademenitor
Și din brațele tale nu se mai scoală

Mort, firește, mort ca un fluture pe lampă
Cu aripile arse rămâne-voi viu
Iar poezii de dragoste, gen bună seara, iubito,
Am să continui să-ți scriu
Dedicându-ți-le pe șest, din sicriu

24 septembrie 2019, Sângeru