Lucian Avramescu: Postfață la un roman care a plecat la tipar

Romanul ”La început a fost duminică”, semnat de Giorgiana Radu-Avramescu, cunoscută ca ziaristă de știri și editorialistă, strălucind mai ales prin pasiunea cu care scrie pasaje din tumultuoasa viață a Reginei Maria, este o izbândă.

Sinceritatea duce în spate talentul care ia destule și din lumea poemului în proză, sau talentul gospodărește vocația de a povesti fără emfază, dând cale liberă curajului de a fi sincer cu tine și cititorul tău?

Prozatoarea strecoară de la început, ca motto, o capcană învățată probabil din lumea presei. Scrie invers ceea ce alți scriitori o fac spre a se proteja – ”Orice asemănare cu personaje sau întâmplări reale este pur întâmplătoare”. Ei bine, la Giorgiana Radu-Avramescu este exact invers: ”Nimic, personaje sau fapte care vă par cunoscute nu sunt întâmplătoare”. E ca un rebus provocator. Cititorul caută asemănări, încearcă să identifice personaje din viața reală și e fericit când pare că le-a depistat. E un roman autobiografic? Poate. E o ficțiune? Greu de crezut.

Distribuie prietenilor

”La început a fost duminică” e un roman de dragoste care curge secvențial, rămânând unitar, e ca o Sheherezada care ”sfioasă tăcu” la venirea zorilor, dar e doar o respirație fiindcă povestea continuă fără fisuri. Romanul, care se citește pe nerăsuflate, într-o lume care pare din ce în ce mai puțin dedată lecturii, sport desuet practicat în vremea bunicilor, cucerește prin curajul de a ridica întâmplarea la rang de destin.

Aurelia, personajul care-și asumă și rolul de povestitor nostalgic, era sortită unei vieți de farmacist care vinde buline pentru căței. Într-o zi, la geamul spre stradă al farmaciei unde-și consuma tânărul plictis, oprește o mașină cu număr de București din care coboară o somitate literară a vremii, Laur Prahoveanu. Departe de a-și afișa măreția pe care i-o îndreptățeau cărțile scrise, dar și o viață publică tumultuoasă, scriitorul cumpără hrană pentru câinii lui aflați în satul natal, nu departe de satul Aureliei, ”acasă” unde venea adesea și întotdeauna singur.

Pentru ceilalți ai lui Valea cu Sângeri părea mereu în carantină. Firește, în această postfață, comprim, aduc mai devreme informații pe care cititorul le află mai târziu. Cert este că întâlnirea conține o electricitate sufletească pe care cei doi o trăiesc amețitor, fără a bănui ce se întâmplă și se va întâmpla cu ei.

Romanul Giorgianei Radu-Avramescu are curajul de a se prezenta clasic, într-o lume scriitoricească debusolată și care încearcă orice invenție și drăcărie, picând adesea în pornografic, spre a recuceri reduta fatal pierdută a cititorului îmbrâncit de necititor.

Stând în trei personaje, Aurelia, povestitoarea, Laur Prahoveanu, devenit cap de familie și copila lor, Laura, cartea îți stă lipită de suflet. Sfârșitul, care este din fericire un vis, nu un coșmar tragic, ai vrea să nu mai vină. El nu mai are lumina începutului, candoarea de Eladă a îndrăgostiților senini Daphnic și Chloe, efebi ai lumii care a fost retrasă din scenă de regizorul civilizație, ci lasă cortina unui nor greu. Îl va șterge un miracol, întâmplarea norocoasă va veni din nou sau destinul își va face de cap, cum doar el știe?

P.S. Buni zori, dragi prieteni!