AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Lucian Avramescu: Războaiele noastre au fost de apărare a lui Dumnezeu

Răspund, pe scurt, unei provocări de interpretare. Am, fără a fi istoric sau filosof, idei. Puţine şi – ca-n bancul vechi – fixe!

Ţăranul român, chemat la război cu turcii, cu păgânii, de Mircea cel Bătrân, de Ştefan, de Basarabi, nu era neapărat mobilizat la apărarea moşiei, fiindcă moşie nu prea avea. Avea însă credinţă în Dumnezeu. Iar turcul pe care îl bătea “armia română” – îl bătea dar nu de tot, că revenea! – era “păgân”. Dumnezeul lui era altul, iar oşteanul lui Mircea cel Bătrân era în stare să moară, nu neapărat pentru “codri şi izvoare”, ci pentru Dumnezeul lui.

Eu cred că vitejiile noastre împotriva musulmanilor, atâtea câte au fost, erau aliméntate de combustibilul uriaş al credinţei. Glia era şi ea, nevoile şi neamul erau şi ele pe acolo. Dar mai sus de toate, cel strigat de pe dealuri, cu focuri aprinse şi cu buciume, la oaste, că “vin păgânii”, murea pentru Dumnezeu, iar păgânătatea care fu “ca pleava vânturată”, cum ne povesteşte rimat Eminescu, aşa a fost trecută prin ciur şi dârmon, dar nu pentru apărarea bordeelor, ci pentru apărarea credinţei.
Pe vremea aia nu era armată obligatorie – nici acum nu mai e! – ţăranul iobag nu era scos din bordei spre a apăra moşia boierului, fie el frate Buzesc sau Ionuţ Jder, ci era chemat de o credinţă interioară care-l ducea la sacrificiu. Biserica era única educaţie, iar Hristos trebuia musai ferit de pângărire.

Azi, dacă ar fi să ne batem cu cineva, pierdem din start, fiindcă nu mai avem nimic de apărat şi, mai ales, nu mai avem credinţă. Nici în Dumnezeu şi nici în altele, mai pământene, înghesuite în ceea ce se chema cândva patriotism. Cine vrea să treacă pe aici nu întâmpină nicio opoziţie, mai ales dacă, pe principiul otoman, dă peşcheş cui trebuie şi ciubucul nimereşte traista cu galbeni a cârmuirii.
Lucian Avramescu

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!