Somnul a fugit din mine la orele două, prilej cu care am văzut prin ferestre, într-un întuneric relativ, mănunchiuri de stele, ceea ce înseamnă că norii de aseară au fost parțial rașchetați de pe boltă.

Fac în cap calcule unghiulare pentru turla, în două șarpante, a Bisericii din Livadă. Apoi brusc dă năvală peste mine obsesia că am o inimă mai mare decât trupul, ceea ce poate incomoda orice om normal.

Noaptea domină ca o răscoală tăcută, în care nu cad capete, ci doar stele.

E sâmbătă și-i ziua în care raportez cititorilor și colaboratorilor mei, cu mulțumire, ce am mai izbutit cu șantierul meu bisericesc dintre pomii care au prins rod. Un măr Florina, mare cât pumnul spre toamnă, arată acum cât un gândac verde sau un bob de mazăre ivit dintre petalele de ieri. Miracol al fecundării.

Iată, deci, minunații mei prieteni, cunoscuți și necunoscuți, care aţi donat, unii cu sacrificii pensionare, ajutoare financiare pentru a avansa în ceea ce mai întâi a fost un vis, deci o iluzie:

Prin Poștă
Grădinaru Constantin
Mioara Neagu
Suma totală 500 lei

Prin BCR
Avril Antonia (pseudonim inventat de noi, apropiat numelui, fiindcă își dorește anonimatul)
Cristina Sebastian
Elena Stoica
Boștină Alexandrina
Bădălău Elena
Mali Rodica Maria
Suma totală 2000 lei

De notat: trei din cei cinci donatori în contul bancar sunt la al doilea gest generos față de proiectul Bisericii din Livadă, închinat Maicii Domnului și parte a Muzeului Pietrei, care adună semne ale civilizației durabile a poporului român. Este vorba de Avril Antonia (pseudonim), Cristina Sebastian, director al Liceului ”George Enescu” din București și Elena Stoica, cea care a propulsat cu obstinație, învingând încăpățânarea mea, acțiunea ”Dați un leu pentru Biserica Maicii Domnului, din Livada din Muzeu”.

Cei 2500 lei vor contribui – și mulțumesc cu drag – la onorarea unei părți din cheltuielile ultime: 13 000 lei noul transport de piatră din Dobrogea (8000 lei pentru 80 mp piatră de trei cm grosime, pentru placat interior, 4000 lei pentru 100 mp piatră pe care o rotunjim aici ca șindrilă la turlă și 1000 lei transportul). Mai achit luni o factură de 6400 lei la Țarina Felix SRL, pentru materiale de construcție (în special saci de adeziv, ciment și fier beton) și am achitat 3200 lei unei alte firme din Mires pentru scândură, dulapi de schelă, pietriș. N-am trecut aici cheltuielile de manoperă și alte cheltuieli multe și mărunte. Toate sunt ale ultimei săptămâni.

Gata, m-am eliberat de datoria de onoare de a da socoteală pentru banii primiți. N-am notat aici dividendele mele de 15 000 lei care mi-au revenit pe anul trecut de la AMPress și pe care le-am preschimbat cu bucurie în pietre, fiindcă timpul trece, pietrele rămân.

Constat că am scris primul meu articol contabil din viață. Dacă muțenia a dat peste mine de mai bine de un an, apoi limbajul contabil mă ține mut și ageamiu de când mă știu.

N-am deprins nici prudența gesturilor umane, avânturile luându-mi-o mereu  teleleu înainte. Sunt un alergător care, nițel boșorogit acum, se întrece cu un pas pe sine, iar dictonul latin Audaces fortuna juvat mi-a fost mereu aproape.

Poet fiind, nu m-am putut dezlega de fapte, ceea ce pare un cusur greu de îndurat pentru alții. Sper să nu fiu pedepsit ca bunicul meu de tată, cu care, spun cei ce l-au cunoscut, semăn leit. După ce a luptat la Mărăşești, iar satului i-a donat clădirea primăriei ( a refăcut și Biserica Sfântul Andrei de peste drum, cu banii lui) a fost trimis la Canal ca dușman al poporului. Sper să scap fiindcă nu se mai sapă canale și nici popor nu prea mai e, mutându-se în alte părți ale Continentului Europa. Eu am rămas în Continentul Sângeru, unde sper să mai durez până termin Biserica din Livadă. Dacă va fi peste nu e cu supărare, numai să nu mi se taie maioneza scrisului, fiindcă mut și cu degetele înțepenite va fi imposibil să ne mai înțelegem, dragi prieteni de ”Buni zori!”

Să aveți o zi de sâmbătă ca un cozonac de Paști!

P.S.

Vechiul dascăl, prietenul meu, spunea că ar trebui șters din dicționare cuvântul donație și înlocuit cu autodonație. Se referea la politicieni mai ales care-și autodonează  funcții pentru neamuri cu lefuri astronomice, legi favorabile lor. Așa am ajuns să avem aproape un milion și jumătate de funcționari, de trei ori mai mulți ca Polonia, la o populație a noastră de trei ori mai mică. Dacă ar mai trăi i-aș spune că donatori mai există și i-aș arăta lista cu prietenii mei. Și, cu modestie, m-aș trece și pe mine aici fiindcă Muzeul Pietrei e donat poporului român și chiar altora care vor să ne cunoască fără taxă de acces. Sufletul românesc n-are barieră la intrare și stă cu balamalele ospeției date mereu de perete.

P.P.S.

Soția mea, Giorgiana, care ține un fel de contabilitate pe care o trimite contabilei de la București, mirată că după ani morți, Asociația Culturală Lucian Avramescu a început să se  miște, mă corectează: Cristina Sebastian, profesor de muzică și director al Colegiului ”George Enescu” din București, este la a treia donație pentru Biserica din Livadă. Iartă-mă Cristina! Am scris de două ori.