Lucian Avramescu: S-a rărit cu totul România, nici clienți de moarte nu mai sunt

 

Bate clopotul prelung în sat
N-are timp să ruginească bietul
De-astă primăvară bate zilnic
Sunetul pleacă din el cu-ncetul

Parcă s-ar târî un melc pe case
Linge clanța caselor pustii
Mai e vreunul de murit pe-aicea?
Dar sunt duși și cei ce-s încă vii

Distribuie prietenilor

Cei mai morți sunt morții ce-au pus lacăt
Nu pe case, ci pe amintire
Și desigur, mai țin rând să moară
Înc-o dată cei din cimitire

Ocolesc statisticile satul
Virusul ne-a ignorat maidanul
Șase Lei s-a prăpădit de beat
Numai 40 bău sărmanul

Să-l întreb pe preot cui venit-a
Rândul dintre cei ce încă sunt
Dar n-o știu pe Veta lui Vintilă
Pe Vasile Țapu, Pache-ăl sfânt

I-am uitat, iar din copilărie
Îi mai știu pe Nicu, Jan, Marcel
Ne mai salutăm, eu dând din cap,
Ei strigând, și eu făceam la fel

Toamna vine furișată-n frunze
Frunzele cădea-vor ca soldații
Scria-n vers poetul Ungaretti
Dacă aveți vreme, numărați-i

De când scriu e clopotu-n repaos
Ori s-a dus la crâșmă clopotarul
Soarele de august arde tare
Iar gâtlejul cere biet paharul

Crește, de un timp, pădurea-n uliți
Via e nămete de cătină
Fiii foștilor răzeși asudă
Să plivească-a nemților grădină

Pe a lor au părăsit-o, strigă
De sub lut, nepoate, unde ești
Regele mi-a dat pământ în schimbul
Pasului pierdut la Mărășești

Doamne-i prea rărită România
Nu doar satul meu, s-au dus cu toții
Dulce și grețoasă li-i simbria,
Doctor sau pălmaș, argați cu toții

Bate iară clopotul a moarte
Țara nu mai are de murit
Dar ea, moartea, umblă iar prin case
Și, dibace, iată, a găsit.
17 august 2020, Sângeru