Buni zori, prieteni! Giorgiana Radu a scris ieri un editorial cu care sunt doar parțial de acord. Ea zice că de ce să mai demioneze miniștrii? Vin alții și România rămâne tot ca proasta-n târg. Bine, ea a scris mai altfel.

Ce face un ministru de ieri, de azi și de poimâine? Nimic! Nimic e o sarcină de care toți se achită exemplar, dovadă că România dă constant îndărăt.Dar eu vreau să vorbesc despre ministrul numit Păun, sau Acarul Păun, pe onomastica întreagă.

Eram internat la Spitalul Floreasca, unde am beneficiat, grație Danielei Bartoș, care nu mai avea funcții, era doar medic și profesor de medici, de un fel de odaie cu un suferind, eu, având alături și nevasta, cea care iscălește mai jos, ca ”aparținător”. Ea-mi dădea doctoriile la ore fixe și nota tot ce trebuie să fac la externare. Eu nu mă omor să țin minte cum e cu sulfamidele și neglijez interdicțiile. Scriam zilnic la laptop, între cercetările care erau întreprinse prin capul burților mele și burțile capului meu.

Dimineața, la 6.00, veneau două femei grase, responsabile de closet, igienă și dezinfectat clanța ușii. Una avea un mop pe care de cele mai multe ori nu-l utiliza. Stergea cu o cârpă udă un lat de palmă din măsuța pe care ședea laptopul meu și cu aceeași otreapă mânjea o palmă din pervazul ferestrei.

Cealaltă, care stătea cu mâinile în șold și privirea în gol, ca un copil care a stat 25 de ore din 24 posibile cu ochii în telefonul mobil, m-am gândit că-i e șefă. Dar dacă îi era șefă de ce nu observa că subalterna doar se preface că muncește?

Operațiunea dura, cu bătaie, un minut și jumătate. Ziaristul din mine, curios, a ieșit într-o dimineață să vadă ce fac cele două responsabile cu ucisul streptococilor nosocomiali, într-un salon cu mai mulți cetățeni internați pentru crampe și junghiuri. De aici au plecat, frecătoarea de mentă și paznicul ei academic, cu un săculeț în care au vărsat coșul de gunoi. A durat un minut. Gata, putea sosi vizita profesorală de la orele 9.00 trecute fix. Spitalul era curat ca lacrima de înger.

Nu apăruse pandemia. Am vrut să mă plâng șefei de secție, doctoriță stimabilă, de batjocura acestei ”igienizări”. Lasă-le în pace, m-a rugat soția! Una din ele îmi aduce de jos iaurt. Cu cât o recompensezi? De obicei cu zece, douăzeci de lei. Uneori cu mai mult dacă ne cumpără și altceva. Dacă merg eu la magazin, nu mă mai lasă ”securistul de la poartă ” să intru și îi dau lui ciubucul după ce se răstește exigent.

Am aflat ce face o româncă, pe care o știu, într-un spital din Italia, unde e angajată ”provizoriu” să igienizeze zilnic niște saloane. Are treizeci de ani, e o femeie energică, dar vine seara acasă stoarsă, cu febră musculară de la atâta frecat și periat și igienizat. Niște camere video o urmăresc cu ochiul lor necruțător, fără pleoapă, și ea muncește de-i sar capacele să nu piardă acest post care, oricum, nu o umple de euro. Ce ia pe mere dă pe pere!

Din pricina asta eu nu sunt de acord cu ce a scris ziarista de la AMPress, iar dacă-s de acord să-mi accepte niște completări. Eu zic să demisioneze toți. Dar l-aș anexa și pe Acarul Păun. Adică infirmiera, asistenta, portarul care au mijlocit, nu contra zece lei, ci una sută, adică fostul milion, transportul în saloanele de spital a reșourilor, încălzitoarelor, sobelor. Pentru un ciubuc bun ăștia sunt în stare să-ți facă sobă de teracotă la pat.

Ca atare cer și demisia Acarului Păun de peste tot, fiindcă România e plină de el – hoț, puturos și neglijent. Da, neglijent și ciubucar ca un ministru. Pagubele produse de șmecherul Acar Păun sunt uneori comparabile cu ale șefilor lui.

P.S.

Vor exploda toate spitalele și nu doar ele dacă nenorocitul ăsta de coronavirus englez vine peste noi. Va exploda România în întregime, cu pompieri cu tot, și cu ăia exemplari care au făcut ce trebuie, mai puțin să scoată un mort care stătea sub furtunele lor, cu primari generali și negenerali, cu miniștri și premieri și șefi de stat schiori. Să demisioneze toți, chiar dacă unii nu mai sunt. Toți cei care au păpat banii care trebuiau să schimbe conductele într-un București care are pe dedesubt țevi din epoca de piatră și spitale din vremea lui Gheorghiu Dej.

Păi, m-ar putea întreba cineva, dacă îi dăm afară ”prin demisie” pe toți, cine ne mai conduce? Cum cine? Șoșoacă!

Ea e bună și de premier și de președinte și de director general al speranțelor multora. Jos Reziștii, sus Șoșocii! Azi, două televiziuni au chemat alegătorii pe șosea. N-au ieșit. Insistă. Au chemat lideri de opinie, fiindcă ăia din piață erau cam agramați. Au găsit-o pe Bahmuțeanu, pe care o admiră o vecină divorțată de șase ori. Deci sunt soluții!!! Oricum eu rămân la convingerea demisiei în bloc, cu Acarul Păun cu tot, ca ministru de mătură și șperț. Doar poporul român nu poate demisiona și nu poate fi demis, chiar dacă mereu se prăjește și e vinovat de multe.