Lucian Avramescu: Sinuciderea actorului

De la moartea actorului Bogdan Stanoevici a trecut timpul care îngrădește comentariile, depășind staticul ”Fie-i țărâna ușoară!”, rezumat al unor condoleanțe transmise de obicei familiei. Un mai vârstnic coleg de scenă, Victor Rebengiuc, celebru prin stilu-i tranșant, fără menajamente, spune că ”și-a căutat-o singur”. Ce? Moartea, desigur, ceea ce echivalează, ca verdict, cu sinuciderea.

L-am cunoscut sporadic pe Bogdan. Mai întâi în Serbările pe care le organiza ziarul la care eram angajat. Aveam în trupă doi actori: Ion Caramitru care recita întotdeauna Mihai Eminescu și George Mihăiță, care recita poezii umoristice gen „Mă vând oricui mă vrea în rate” sau „Rugă de neînsurare”, de Lucian Avramescu. Bogdan Stanoevici a venit cu o recomandare de la UTC, patronul ziarului la care trudeam cu pixul și, din când în când, pe scenă. Nu a avut succesul dorit de el la publicul stadioanelor unde eu mă încăpățânam să aduc și muzică clasică și mă bucuram să-i găsesc breșa potrivită. Era chipeș, chiar – nu mă pricep la bărbați – frumos, cum zice colega lui de liceu, Marina Almășan, fiindcă, spune ea, toate fetele se omorau după făptura lui croită din stofe fine. A plecat și nici eu, mărturisesc, nu m-am omorât să-l rețin. Locul lui era în teatru și film.

Bogdan, intrând în politică, și-a dorit cu ardoare, fără a avea mari talente pentru asta, să ajungă în vârf de tot, dovadă candidatura pentru Cotroceni, soldată cu un eșec catastrofal. De la acel eșec, agitația lui de a fi văzut, admirat, l-a așezat adesea în poziții de graniță a ridicolului. Apariția acestui virus venit din galaxii neștiute, perfid și inteligent, o vietate microscopică ucigașă, dând lumea peste cap, l-a așezat combatant al oricărei măsuri de protecție, făcându-l camarad de arme al șoșoacelor ce populează o bună parte din lume.

O imagine, reluată aseară de nu știu ce program, îl arată în Piața Victoriei, pupându-se cu cunoscuți și necunoscuți, căutând, ca în toată scurta lui viață, perimetrul măturat de camerele de luat vederi, militând împotriva doctorilor care ne confiscă libertatea plătiți de politicieni.

Ne-am văzut ultima dată cu el ca director de Circ. Era înainte de pandemie. Luciana a scris un articol elogios despre spectacol și Bogdan i-a trimis un mesaj că o invită de câte ori vrea la circ gratis. N-am mai ajuns. Dar gestul a fost frumos și am ținut să-l salut și eu, ca părinte al copilei.

Bogdan ”a fost sinucis” de o ambiție mare. Dacă era nevoie și asta îi aducea notorietate, putea urma orice drum printre prăpăstii.

A ajuns în spital cu plămânii făcuți varză. Aproape că nu mai putea respira. Spitalul i-a făcut cadou și stricnina unui microb aflat din belșug în arheologica îmbinare a anticelor noastre instituții de vindecat. A murit fără să mai știe de el, cu plămânii scoși din funcțiune, în așa zisa comă indusă.

Așa s-a sinucis Bogdan Stanoevici, un actor care merita scena. Cea de teatru și film. Atât.