Lucian Avramescu: Sunt, doamnă, apusul, mi-a venit rândul, poate

 

Sunt, doamnă, apusul, mi-a venit rândul, poate
Fiecare facem schimb de locuință cu un sicriu
Si Dunărea, cât e ea de Dunăre, seacă, ieri dădea peste maluri
Iar eu, precum știi, aseară eram năvalnic și viu

Doctorii nu știu ce am, bănuiesc că-i o boală
Ușor anapoda, ușor fistichie
Care nu mă mai lasă să vorbesc, să înghit doctorii
În schimb mă lasă să scriu poezie

Distribuie prietenilor

Comenzile pleacă aiurea din bulbul rahidian
Boala asta n-are nume, prenume, măcar
Nici babele care te vindecă de cancer cu descântece
Să-mi prescrie un leac n-au habar

Sunt, doamnă, încă bolnav de apusuri
Ca de niște tablouri pictate de Dumnezeu, nemuritoare
Iubesc o sumedenie de lucruri, mai am de îmbogățit un Muzeu
Iar despărțirea de tine, de voi și de pietrele mele doare

Cât va mai dura doctore, spune-mi, nu te sfii
Sunt ca un catâr melancolic, pot duce destule în spate
Dacă data când voi da colțul o știi
Scrie-mi-o discret, să nu înțeleagă copiii, pe rețetă, cu litere inversate
8 februrie 2020, Sângeru