Lucian Avramescu: Sunt, doamnă, apusul, mi-a venit rândul, poate

 

Sunt, doamnă, apusul, mi-a venit rândul, poate
Fiecare facem schimb de locuință cu un sicriu
Si Dunărea, cât e ea de Dunăre, seacă, ieri dădea peste maluri
Iar eu, precum știi, aseară eram năvalnic și viu

Doctorii nu știu ce am, bănuiesc că-i o boală
Ușor anapoda, ușor fistichie
Care nu mă mai lasă să vorbesc, să înghit doctorii
În schimb mă lasă să scriu poezie

Comenzile pleacă aiurea din bulbul rahidian
Boala asta n-are nume, prenume, măcar
Nici babele care te vindecă de cancer cu descântece
Să-mi prescrie un leac n-au habar

Sunt, doamnă, încă bolnav de apusuri
Ca de niște tablouri pictate de Dumnezeu, nemuritoare
Iubesc o sumedenie de lucruri, mai am de îmbogățit un Muzeu
Iar despărțirea de tine, de voi și de pietrele mele doare

Cât va mai dura doctore, spune-mi, nu te sfii
Sunt ca un catâr melancolic, pot duce destule în spate
Dacă data când voi da colțul o știi
Scrie-mi-o discret, să nu înțeleagă copiii, pe rețetă, cu litere inversate
8 februrie 2020, Sângeru