Lucian Avramescu: Sunt nou născutul nopții care vine

lucian muzeu

Lumină, tu-n aprinse crinoline
Și candid noaptea mi-o privesc de-aproape
De parcă azi m-aș plămădi din ape
Și-s nou născutul morții care vine

Frumos a fost, prea mândră despărțire
De satul mic ca un ceaun ce fierbe
Grav împrejururi ard gâlcevi acerbe
Iar eu clădesc în mine-o mănăstire

E greu să vii, să te desprinzi asemeni
Când sufletul complică-o-mperechere
De lacrimă, surâs și înviere
E greu când pomii sunt cu tine gemeni

Pleacă din gară ultimul vagon
Unii și-au pus în el melancolia
Papornițele care jefuit-au via
Mustesc prea pline de-un nedat plocon

Cu mâna fac, tu din aripi dai tare
Locomotiva a trecut de munți
Iar noi, pe jumătate mai cărunți
Mimăm un joc de caldă disperare

Nu-i simplu să tot pleci și să rămâi
Sezonieră, strașnică agapă
În care fiecare-și sapă groapă
Nu să cobori, ci spre-a putea să sui

Gata, tunelul muntelui întunecat
A înghițit și ultimul vagon
În care neamurile duc plocon
Sufletul lor nedefinit, abia-njghebat

Mă uit în jos, știute îmi sunt toate
Mă uit la voi și vă cunosc pe nume
Curând, curând voi recita postume
De care nimeni să se bucure nu poate

Buni zori, prieteni!

21 septembrie 2021, Sângeru

Parteneri