Lucian Avramescu: Sunt umbra umbrei mele

 

M-a sunat cu un mesaj încurajator Liviu Mogoș, cel care a făptuit generos ferestrele Bisericii de Piatră din Livadă. Simte că e ceva în neregulă cu mine și mă ceartă matinal cu încurajări. Îmi dă exemplul unui scriitor pe care-l știu foarte bine și care a devenit umbra lui, dar nu se dă bătut. Eu, îmi dă el de înțeles, aș fi plămădit dintr-un material tare. Așa să fie? Dacă acela e umbra celui ce-a fost, eu mă simt umbra umbrei mele. O depresie mă cercetează și-mi ia măsuri, feminină cu care nu am avut de-a face.

Scriu cu un deget de la mâna dreaptă, ajutată să se miște de mâna stângă. Rar nimeresc litera care trebuie iar gândul se duce mult în față și strig după el. Așteaptă-mă, zic, te vei rătăci prin păduri și unul fără celălalt vom fi sfâșiați de sălbăticiuni.

Distribuie prietenilor

Ieri, venind de la București, am făcut primul drum în baston la Biserică. Sunt trei sute de metri. A doua jumătate am parcurs-o ajutat de Giorgiana, devenită stâlp de piatră al supraviețuirii mele.Luni vor putea fi date jos cofrajele din interior care au sprjinit legăturile de fier beton masiv ce au permis reducția turlei principale. Vor fi placate cu piatră, iar deasupra e început șorțul de șindrilă.

La Sângeru sper să dau de mine. Mă caut prin unghere. E frig sau mi se pare mie.Diseară voi aprinde focul la soba camerei care cere dogoarea jarului de lemn și căldura care nu mai răzbește destulă din interiorul șubrezirii mele care nu-i doar sufletească.

Buni zori, cu întârziere, dragi prieteni!