Lucian Avramescu: Tăcerea se ia, ca o maladie?

 

Seara pune mănuşi mâinilor mele care stau pe genunchi și se întunecă progresiv, schimbându-și culoarea. Soarele n-a venit de trei zile așa că n-are cine apune. Mă uit cum odaia se umple cu vinul unui întuneric cald. Clanța ușii își bea de trei ori pe zi alcoolul dezinfectant. Miroase a tescovină. Virusul nu ține la băutură. Eu țineam.

Zilele astea au murit iar sute de bărbați din contingentul meu. Leat cu mine. Au scăpat de război, dar n-au știut regulile camuflajului la asalturile inamicului mascat în floare. Rămânem puțini. Râd ca blegul amintindu-mi bancul acela cu reuniunea absolvenților de liceu.
De pe marginea șoselei face disperat cu mâna un bătrânel. Unul oprește și-l invită să urce. Dar unde vă grăbiți așa, că vă văd foarte agitat? Am întâlnirea de 75 de ani de la terminarea liceului și nu vreau să întârzii. Face automobilistul socoteala în cap, absolvirea la 18 ani, plus 75… Nu vă supărați, dar câți vă vedeți la întâlnire? A, de cinci ani merg singur, răspunde pasagerul relaxat, care-și urma nestingherit obiceiurile.

Seara s-a făcut noapte la Sângeru. Aprind lumina și mănușile de întuneric pică de pe degetele mele care bat darabana pe genunchi. Vine Crăciunul. Nu am auzit niciun porc guițând. Nu prea mai are ce guița, fiindcă țăranii, absolvenți de profesionala mulsului vacii acum o veșnicie nu mai cresc animale. Cei mai mulți primesc bani de la copiii din spanii și italii să-și cumpere șorici, mușchiuleț, carne tocată pentru cârnați. Își cumpără, fără coadă, de la ”Ana și Cornel”, prăvălie de cărnuri din Urlați, pe ales. Porcii vin din Europa, din Turcia, din…Au rămas, relicve ale unei viețuiri cu obiceiuri și reguli, cotețele care putrezesc inutile. Asociațiile de protecție a vietăților bătăturii, îngrozite că barbarii de români înjunghie porcii în loc să-i asomeze, un cuvânt care n-a apucat să fie confirmat de vocabularul curent, pot sta liniștite. Porcul vine ucis după ce îl anesteziază probabil civilizația milei și îl omoară cu un bisturiu de hârtie.

La Sângeru, îmi spune primarul Gigi Radu, avem șase cazuri de coronavirus la șase mii de locuitori împărțiți în câteva sate suite pe pante, între păduri. Virusului nu-i place pesemne aerul dintre păduri. Dar, să bat în lemn! Adică să bat în păduri. Cine știe după ce tufă stă pitit și copiii, care exersează pocnitori, îl aduc la domiciliul părinților, să se bucure și ei de Crăciun.

Am trei prieteni la oraș care au făcut ”un pic de covidel”. Îngrijorat de sănătatea lor le trimit interogații la care nu răspund. Sper ca tăcerea – eu sunt, nu se știe din care pricină mut – să nu se ia ca o maladie. Sănătate, tuturor!