Tinereţe, cum stai tu ca o frunză toamna
În pomul care sunt

Gata, am zis, cazi, pomul intră în iarnă
Și pregătit e să înfrunte gerul

Cazi, frunză a tinereții
Te-ai făcut ruginie, bruma te-a albit,
Mă încurci, trebuie să te pieptăn,
Să am și grija ta, să nu arăți
Ca o ureche melancolică de măgar

Tinerețe, cum stai ca o frunză toamna
Mă enervezi cu freamătul tău în vânt
Cazi, îți ordon, frunzele toate, leat cu tine
Sunt una cu țărâna.
Insulți eternitatea
Când dai din aripile tale ca o noapte de dragoste

Așa vorbea pomul
Supărat pe frunza care ținea steagul tinereții în vânt
Și pomii ceilalți îl priveau chiorâș
Ca pe o redută care nu se predă,
Și el aproape că se jena
De fremătătoarea sevă care urca în el
Fără s-o vadă, fără s-o știe,
Enigmatică, așa cum sunt versurile uneori
Cele care plângând magia sfârșitului
Întorc capul după pulpele dezgolite ale primăverii.

Of, ademenitoare trece arșița ei
Dar nu se depărtează,
Caută pretextul să-și scoată un pantof
Iar versul tău ajută versul ei să se încalțe

11 decembrie 2019, București