Privesc în nopți lumini ce se desfac
Ca un adio parcă-n depărtare
Sunt stelele din ce în ce mai rare
De-aceea una-n două se desfac
Si cerul mai sărac este de-o vreme
Brăzdata-i mare cu adânci trireme
S-a pustiit și în adâncu-i geme
Prin geamul meu să tot privesc afară
Nu știu de-un timp de-i toamnă, iarnă, vară
Stiloul mi-a-nghețat în călimară
Iar inutilitatea mea-i amară
Ai suflet, îmi grăiește cineva
O umbră s-a lipit de poarta mea
Pare miniatura unui zeu
Dar, Doamne sfinte, cela sunt chiar eu
Și-atunci aici, în pat, triste năpaste
Cu carne mai puțină între coaste
Și care-n loc de dor spun ciclic mor
Greșind de la deloc pân-la ușor
Cine-i prea subțiat și gălbior?
Seară bună, 6 noiembrie 2021, Sângeru
