Te-ai gândit vreodată, cu gândul lui Jacques Perry
Că viața e aproape imaginară
Iar eu când te mângâi pe umeri și pe șolduri
Mângâi o nălucă, așa cum aș mângâia luna iulie, din mijloc de vară?

Te-ai gândit vreodată că eu nu-s
Decât iluzia că ne-am cunoscut cândva într-o gară
În care tu veneai de niciunde, îmbrăcată sumar
Pentru ca eu să te învelesc într-un vers de iubire și de bună seară?

Dacă nimic din ce a fost nu a fost
Dacă trenul acela care venea din cer
Nu era pe șine, n-avea aerul plămânilor mei
În locomotiva care luneca liberă de orice urmă de mister?

Dacă tu nu ai fost, dacă eu nefiind
Am putut face atâtea fapte de iubire minunate
Ce s-ar fi petrecut
Și ce s-ar mai putea întâmpla cu cele neîntâmplate?

Și totuși, inexistento, cât de mult te iubesc
Inexistenta noastră viață, inexistent consumată
A lăsat atâtea urme pe zăpezile reale, vii, mătăsoase
Care nu se topesc niciodată
1 octombrie 2019, Sângeru

(Din volumul în pregătire ”Bună seara, adio”)