Lucian Avramescu: Viața, ca un rucsac plin cu grenade

 

Viața, spui, e din ce în ce mai obositoare,
Ca un rucsac plin cu grenade,
Iar eu îți răspund că e bine
Să dai jos iluziile care prisosesc,
Magiunul plictisului,
Statul în cur pe buturuga niciodată vie
Fiindcă nimic nu mai încolțește din silabele ei, patru la număr

Viața, spui, grea a devenit și te referi, firește,
Nu la rucsac, ci la osteoporoza
Instalată între verbul a iubi și verbul care-i stă împotrivă,
Oase gemene

Distribuie prietenilor

Ce frumos le-a rânduit Dumnezeu pe toate!
Ieri călăream insectele verii,
Azi cad cu frunzele deodată,
Ieri treceam trei dealuri să te aflu,
Azi dealurile vin îndărăt
Ca un mărunțiș restituit
La casa fiscală care vindea fără bon rotundul tău sân

De ce e tăiată, ca Poarta Sărutului, în două,
Luna poponeței tale,
Ce i-o fi trecut prin cap lui Brâncuși, genialul,
Calificat curvar la Paris,
Să nemurească astfel dragostea?

S-a uitat el unde nu trebuie
Sau sortiți suntem toți să privim, cu tainic alint,
Locurile prin care intră și ies
Deșeurile, dar – în apropiere – miracolul
Frecușul născător de copii?

Viața e din ce în ce mai obositoare, spui,
Dar de ce-mi mângâi
Muririle care se arată nemuritoare
Și lunecăm noaptea, ca două comete pe cer,
Unul în celălalt?

Vorbeau astfel, trupurile lor,
Inimile lor vorbeau, ca două îngerițe,
Școlite în rai și-n bordeluri
Experimentate să bată drumul
De la pământ la lună, doar, doar l-or găsi pe Dumnezeu, sus
Lucian Avramescu, 20 octombrie 2018, București