A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Lucian Avramescu: Viața între două spitale

11 1.165

 

E seară, 12 februarie, și am ajuns la Sângeru, acasă, bifând două spitale în trei zile bucureștene. De dealuri se reazimă scame albe care refuză să se atingă între ele. Bate vântul, iar norii rămân nemișcați, petice cusute pe pielea cerului. Prietenii continuă să mă sune, ordonându-mi să fiu optimist. Răspund doar celor care știu că vorbesc greu. Celorlalți trebuie să le explic și eu nu mai am răbdare să reiau ceea ce nici mie nu mi-e limpede.

Un distins profesor de la Spitalul Universitar, la care am ajuns după un telefon primit de la Irinel Popescu, m-a consultat cu degetele și cu vorba, citind atent teancul de hârtii pe care i l-a pus pe birou Giorgiana, nedezlipită de mine, zi și noapte. Profesorul Ovidiu Băjenaru, neurolog, nu e convins de diagnosticul pus de ceilalți care m-au întors pe toate părțile până acum, mi-au înfipt ace în fiecare bucățică din anatomie, cuplându-le la calculatoare, și au concluzionat că trebuie să mă obișnuiesc cu ideea că pot amuți în curând. Ceva care ar pleca de la bulbul rahidian care controlează deglutiția și vorbirea.

Cu o trimitere de la profesor, precedată de un telefon către un coleg, ”te rog, fă-i loc pentru această analiză” (și a spus un cuvânt lung pe care n-am reușit să-l rețin), am ajuns miercuri, la orele 10,00, într-un spital-bloc din Balotești despre care am aflat că e al SRI-ului. Legitimare la poartă, urcat la etaj, cu un lift hodorogit, ușa închisă a doctorului. Umblu pe coridoare, o asistentă mă întreabă dacă știu să citesc, arătându-mi nervoasă o inscripție cu ”Intrarea strict interzisă”. Mă retrag, incapabil să mă cert cu vorbele pierdute pe drum.

Intru pe o altă ușă pe care nu scria nimic. Sunt trei asistente. Una îmi explică cu o voce egală, dar neagresivă, unde poate fi găsit doctorul, la un laborator, undeva, în lumea aceea de odăi de spital, luați-o la dreapta, apoi, când dați de o ușă pe care…, la parter… Sunt derutat. Apoi o femeie în halat, care stătea mai departe, s-a apropiat de mine cu o privire prietenoasă și, așa mi s-a părut, respectuoasă: ”Vă conduc eu!” Și m-a condus. Doctorul avea în laborator o pacientă. Mi-a spus că se va ocupa imediat și de mine. Am avut timp să cercetez inscripții, anunțuri, nume de doctori, cele mai multe neștiute. Pacienții de pe coridoare sunt ca toți suferinzii lumii. Nimeni nu zâmbește. Toți așteaptă ceva, pe cineva. Care o fi ”securist”? – îmi zic, dacă e spitalul lor.

Și totuși nu părea un spital militar, ci doar un spital rece, ca o moară veche uitată într-o pădure. Doctorul m-a instalat pe un scaun. E un bărbat jovial, de patruzeci și ceva de ani. Vă citeam în ”România liberă”, zice el. Da, răspund greoi, am avut, în vremea lui Paler o rubrică de reportaje, apoi o alta, de scriitor, în vremea lui Băcanu.

Îmi spune calm cum să stau oblic pe un scaun. Îmi sumet nădragii. Doctorul îmi lipește niște fire de piciorul drept. Operațiunea e reluată întocmai la celălalt picior. Apoi la mâini. O să fie neplăcut, mă avertizase. Ceva îmi lovește scurt capul, un curent electric pătrunde ca o alică în creierul meu, șocul doare cât trei injecții din ziua în care am făcut cincizeci, în toți mușchii. Un ecran desenează o linie zvâcnită, ca vârfuri de munți. Un vârf e mai înalt. Ăsta-i Everestul! – bolborosesc eu, atent la liniile pe care doctorul le măsoară ca un geometru. Pare mulțumit.

Scrie un răspuns pentru profesorul de la Universitar. Creierul meu, înțeleg, funcționează normal. Și atunci de ce vorbesc de la o zi la alta mai greu? Nu știu, zice el, cu o sinceritate dezarmantă. Giorgiana îl întreabă de ce am făcut acest examen la Spitalul SRI? Cealaltă variantă era să mergeți la Cluj, spune zâmbind. Doar aici și acolo se poate realiza acest examen. Primim o foaie cu rezultatul. Cât ne costă? – întreabă soața mea. Nimic, spune doctorul. Îmi întinde mâna și părea bucuros și de rezultat și de cunoștință.

Luciana mă întreabă ce scriu? Ce scrii tata, acolo? Îmi scriu jurnalul! Păi tu scrii zilnic o poezie, un articol. Ce ți-au mai găsit? Tac. Creierul meu e cum era. Nici mai bleg, nici mai luminat. Miercuri mă internez câteva zile la Universitar. Până atunci respir Sângeru. Citesc ce-mi scriu prietenii. Fii optimist, îmi spun cei mai mulți! Sunt. Sunt sau mă prefac?

loading...
11 Comentarii
  1. Petru spune

    Sănătate! Și mă gândesc la poetul Lucian Avramescu. Și spun iar sănătate!

  2. velea dumitru spune

    Lucian, sanatate si iar sanatate. Mai mult, nu stiu ce sa zic.

  3. Ciutura Carmen Luminita spune

    Toti cei care v-am citit ,spunem cu gand mare si bun”sanatate sa va dea Dumnezeu”, omul , iubitul si tatal Lucian trebuie sa fie puternic pentru fiintele dragi

  4. Ion Țoanță spune

    Sănătate maximă!
    Cu Dumnezeu înainte!
    Amintiți-vă de viața din Vâlcea, anii șaptezeci, și totul va reintra în normal, sunteți încă tânăr.

  5. Cilta Viorica spune

    Doamne ajuta tuturor! Sănătate!

  6. Nistor T. spune

    „Lucian (Avramescu) e mut ca o lebădă“.

  7. Nicolae Rotaru spune

    Am fost internat, primit şi tratat cu decenţă, răbdare, profesionalism la Spitalul Militar „Al. Davilla” când eram căpitan, în anii ’80. Am fost nevoit să revin pentru un consult de specialitate, cu recomandări suse şi atenţii aferente, în acelaşi aşezământ spitalicesc zilele trecute, ca general, unde am fost… tratat cu silă, grabă, superficialitate, ineficienţă ca unul din zecile de pacienţi, între care predominau mustăcioşii cu pălării mari şi pirandele cu fuste creţe abundente, toţi guralivi, obraznici şi cu dare de mână, care cred, oricum, că erau mai mici în grad şi cu mai puţină vechime ca mine, dacă erau angajaţi ai Forţelor Armate! Concluzia: nu vă-mbolnăviţi şi nu mai trăiţi din nostalgii, apropo de renumele unor instituţii. Inclusiv cele militare. NB Asta postam eu, azi, anul trecut. La fel ca tine. Iar ieri, la policlinica SRI, o asistentă de la Dentisti m-a făcut… tăndări. Tu ai avut noroc, totuşi. Sănătate!

  8. Petre Lainico spune

    Am fost internat la „Fundeni” , spital mare în București,. Am făcut operație la vezica urinară. După ce m-au adus în salon, amorțit ca după operație, un pacient care putea să meargă și mai ales să discute au venit, colegele de serviciu, rudele, strângându-se pe el vreo 7-8 persoane vorbind tare și gesticulând cum se putea mai bine despre timp, despre ce auzise fiecare la radio sau tv. Eu în momentele acelea aveam nevoie de liniște. Văd pe cineva care schimba urina la ceilalți pacienți și o chem și-i spun că de o jumătate de oră vorbesc într-una și vorbesc tare, eu cred că am nevoie de liniște. Se duce în mijlocul lor și le spune să vorbească mai încet. Au tăcut câteva minute până a plecat doamna din salon, apoi, exact ca școală, după ce pleacă profesorul din clasă au început iar să vorbească tare și să gesticuleze ce-a făcut Simona Halep la tenis. Eu, spun drept, dacă aveam o putere oarecare, dar nu aveam, îmi venea să-l iau pe fiecare de mânecă și să-l duc afară, mai ales că pacientul putea să meargă. Fusese internat pentru un control de rutină. Un tip de lângă patul alăturat gesticula a neputință la spusele mele: „câtă nesimțire”. În sfârșit, după o oră și un sfert au plecat cu toții din salon împreună cu pacientul. Ca după un timp să aud că domnul pacient fusese doctor în prezent pensionar. Am rămas uimit la auzul acesta. Am zis în gând. „Doctor degeaba, fără bun simț”. Când a plecat a dat cu fiecare bolnav mâna și a venit și la patul meu, mi-a întins mâna și i-am dat-o, dar cam în silă.

  9. Petre Lainico spune

    Am fost internat la „Fundeni” , spital mare în București,. Am făcut operație la vezica urinară. După ce m-au adus în salon, amorțit ca după operație, un pacient care putea să meargă și mai ales să discute au venit, colegele de serviciu, rudele, strângându-se pe el vreo 7-8 persoane vorbind tare și gesticulând cum se putea mai bine despre timp, despre ce auzise fiecare la radio sau tv. Eu în momentele acelea aveam nevoie de liniște. Văd pe cineva care schimba urina la ceilalți pacienți și o chem și-i spun că de o jumătate de oră vorbesc într-una și vorbesc tare, eu cred că am nevoie de liniște. Se duce în mijlocul lor și le spune să vorbească mai încet. Au tăcut câteva minute până a plecat doamna din salon, apoi, exact ca la școală, după ce pleacă profesorul din clasă au început iar să vorbească tare și să gesticuleze ce-a făcut Simona Halep la tenis. Eu, spun drept, dacă aveam o putere oarecare, dar nu aveam, îmi venea să-l iau pe fiecare de mânecă și să-l duc afară, mai ales că pacientul putea să meargă. Fusese internat pentru un control de rutină. Un tip de lângă patul meu, gesticula a neputință la spusele mele: „câtă nesimțire”. În sfârșit, după o oră și un sfert au plecat cu toții din salon împreună cu pacientul. Ca după un timp să aud că domnul pacient fusese doctor în prezent pensionar. Am rămas uimit la auzul acesta. Am zis în gând. „Doctor degeaba, fără bun simț”. Când a plecat a dat cu fiecare bolnav mâna și a venit și la patul meu, mi-a întins mâna și i-am dat-o, dar cam în silă.

  10. ANTOANETA RĂDOI spune

    TALITA KUMI!

  11. MAGDA MACICI spune

    POETUL ,ACUM FARA CUVINTE , VA EXPLODA CURAND IN IMAGINI SI METAFORE MINUNATE ,INTRU BUCURIA NOASTRA ,A CELOR CARE IL IUBIM !

    SANATATE MAESTRE !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More