A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Luminița Dima, doctorița VIP-urilor care nasc: ”Am adus pe lume doar copii. Copiii, când se nasc, nu au origine socială”

0 1.125

 

Luminița Dima, medic primar obstetrică-ginecologie a fost, ani și ani, unul dintre cei mai căutați doctori care supravegheau momentul cel mai delicat și dramatic, uneori, al venirii pe lume a unui copil. Nu ascundem amănuntul că Luminița Dima (Niculescu, atunci), mi-a fost colegă la liceul din Vălenii de Munte, mie, Lucian Avramescu, iar fiica noastră, a mea și a Giorgianei Radu, cei doi care semnăm această carte, e botezată și adusă pe lume de marea doctoriță a nașterilor de la Spitalul Polizu. Așa că va fi un interviu neconvențional, în care ne vom spune pe nume și vom ocoli protocoalele jurnalistice.
– Ce te-a adus spre acestă meserie și, în mod special, spre această specialitate? Povestește-ne ceva din copilăria, adolescența ta. Ce ți-a prevestit cariera?

Nașterea poate fi o poveste sau magie!Totul a inceput când am decis să apar pe lume! M-am născut cu Mâna Maicii Domnului, o plantă indiană care doarme aproape tot timpul! Moașa care a ajutat la venirea mea pe lume a adus cu ea în geantă planta-stetoscop de ascultat inima bebelușului și o pereche de andrele și un ghem de lână. A pus planta la geam. La un moment dat – știu de la mama – planta a început să tremure și nu a apucat să împletească prea mult! Planta s-a deschis ca o mână și pe 9 august 1948 am apărut în mare viteză! De mic copil doream să fiu doctor. Credeam că prin asta pot face oamenii fericiți! Mă gândeam çă dacă ești sănătos fizic și mental râzi, ești fericit. În casa noastră, din care am fost dați afară, s-a plâns foarte mult. Eram fată de chiabur, mama era fiică de chiabur, am peregrinat ca deportați în propria țară. Plânsul era, la noi în casă, acasă.

– Și totuși cum a început povestea asta fascinantă?

– Poate a început când urcam în cotețul găinilor și le căutam de ouă! În interior, coaja oului e moale iar eu îi făceam un semn – o gropiță, apoi așteptam ore întregi îngenuncheată, așteptând oul meu însemnat! Cred că de atunci mi-am cultivat răbdarea de a aștepta ore întregi aducerea pe lume a vieții….

– Se zice că la Maternitatea Polizu veneau vedetele bucureștene să nască doar pentru a fi asistate de tine. Așa ai supravegheat nașterea primului nepot al lui Emil Constantinescu, atunci când era președinte, așa ai…

– Într-adevăr am asistat la nașterea primului nepot al președintelui Constantinescu, născut de soția fiului său, Dragoș, și al multor copii și nepoți de VIP-uri. Persoane cu funcții mari, actrițe, dar nu cred că asta e important, ci faptul că am adus bucurie în casele multor oameni de toate categoriile sociale. Am adus pe lume copii, fetițe și băieți. Copiii, când se nasc, n-au origine socială, țipă la fel, sunt frumoși fără deosebire de averea sau statutul social al părinților!

– Cum ți-a mulțumit președintele pentru nepot?

– Am primit un braț de trandafiri albi imenși. Cred că erau 50!

– Nu ți-a propus funcții?

– De multe ori am primit de la diverși oameni înalți propunerea de a prelua funcții, inclusiv în vârful sistemului de sănătate. De fiecare dată am mulțumit și am spus că unica mea bucurie și dorință e să fiu lăsată să-mi fac meseria. E cea mai înaltă funcție. Din pricina asta am refuzat să intru în politică. N-o vreau și, sincer vorbind, nu-mi place.

– Câți copii ai făcut Luminița Dima la Polizu și aici unde activezi acum, la Sanador?

– Am activat la spitalul din Pucioasa, apoi la Polizu. Cred că am peste 10. 000 de nașteri și peste1.500 de intervenții chirurgicale. E vorba de 41 de ani de activitate. Acum activez, e adevărat, la Sanador, în sistemul privat, unde condițiile sunt infinit mai bune. La fiecare oră din zi și din noapte ai acces la orice – aparatură, medicamente, interacțiune multidisciplinară. E o altă lume, pe care, ca doctor, ți-o dorești.

– Te doare fiecare naștere? Cum vorbești cu mamele viitoare de le câștigi încrederea?

– Doare fiecare naștere! Dar e o durere plăcută, când finalul e fericit! Fiecare pacientă e ca o iubire! Îti place, ai fluturi în stomac, te îndrăgostești, o iubești nouă luni, faci totul pentru ea! Pacienta te simte, te iubește și ea ca medic, iar de cele mai multe ori rezultatul e o viață! Trebuie să ai disponibilitatea sufletească, fizică și psihică să dăruiești încredere pentru că fiecare pacient e unic și el trebuie să simtă asta! Atunci cred eu că ți-ai îndeplinit menirea!

– Care este calitatea umană a doctorului? La Vâlcea era un doctor mamoș, director de spital, care se purta brutal cu mamele, uneori le înjura în timpul travaliului. ”Ce te vaiți, când l-ai preparat și te frecai cu tat-su ți-a plăcut? Acum țipă!” – striga el. Întrebat de ce face asta a spus că e un fel al lui de a le încuraja și de a le scoate din disperare. Spaima se vindecă uneori prin șoc. Făcea bine? Tu cum faci?

– Cred că cele mai valoroase calități ale unui medic sunt generozitatea, modestia, să își cunoască limitele și să recunoască întotdeauna că există un alt medic care poate rezolva un caz complex. Un medic trebuie să știe că nu poate rezolva nimic fără echipă, prin echipă înțelegând colegi, asistente, infirmiere. Nu poți progresa în meserie dacă tu ai convingerea că știi tot și nu mai ai nimic de învățat! Doctorul vostru de la Vălcea greșea în abordarea gravidelor în momente esențiale ale vieții. Nu există terapie prin șoc.

– Povestește-ne drumul tău, care au fost pașii către performanță, ce modele din medicină ai avut?

– Medicina este o meserie foarte grea și trebuie respectat principiul – non nocere! Dacă nu poți face bine, cum zicea Hypocrate, încearcă să nu faci rău! Am muncit-învățat pe rupte, am făcut stagii la țară unde am învățat practic medicină internă, urgențe, urgențe pediatrice. Aveam casă de nașteri unde împreună cu moașa am asistat primele nașteri, apoi singură am rezolvat multe cazuri! În 1978 am dat examen de secundariat pentru O.G și m-am pregătit la Spitalul Polizu cu giganții meseriei – prof. Dan Alesandrescu, dr. Horia Pascu, dr. Pandele, dr. Gheorghiu, toți modele pentru mine. În special profesorul Dan Alesandrescu căruia i-am câștigat încrederea prin muncă asiduă și profesionalism, dânsul fiind cel care m-a recomandat pentru nașteri persoanelor din elita societății românești.

– Care a fost cea mai dificilă experiență ca medic? Cazuistica are și ea tâlcurile ei.

– Primele cazuri speciale pe care le-am rezolvat cu succes ca medic specialist au fost  în Spitalul Pucioasa. Un spital pe un deal și pe o vale. Pe deal era pediatria și în văgăuna acelei pustietăți erau obstetrica și internele. Imaginează-ți ora două noaptea, având o pacientă cu dureri, gravidă la termen, cu uter cicatricial! Deci trebuia operată! Era prima gardă ca medic specialist! Sun la șef, care se găsea acasă, la domiciliu. Îmi spune să nu trimit cazul la spitalul județean! Eu spun că nu am anestezist. El strigă – fă-i anestezie rahidiană și îmi trântește telefonul! Sun la sora șefă care vine fuga pe bicicletă! Între timp găsesc o carte de anestezie în camera de gardă. Citesc! Vine sora șefă care mă ajută în operație, iar eu fac anestezia cu sufletul cât un purice și mâna sigură -nota bene -nimeni nu ne-a învățat să facem anestezie pentru că în spitalele mari sunt anesteziști. Totul a fost perfect.

 După două ore alt caz – altă anestezie reușită și alt succes! Dar…în aceeași seară s-a internat un caz disperat cu șoc toxicoseptic prin avort provocat pe care în ciuda eforturilor supraomenești nu am reușit să salvăm acea femeie! In momentul stingerii din viață a pacientei am auzit un țipăt victorios din altă sală unde se născuse o fetiță! O viață în schimbul alteia! Si atunci din minte și suflet au izbucnit versurile: Oameni care se nasc,oameni care mor,oameni care vin, oameni care pleacă. Cei care se nasc pot fi copiii noștri, cei care mor pot fi părinții noștri. Cei care vin pot fi prietenii noștri, cei care pleacă pot fi iubiții noștri! Se naște, se moare, se vine, se pleacă. VIAȚA NOASTRĂ, TRECĂTOARE…

– La Polizu – am citit undeva – e înregistrat cel mai mare număr de copii născuți și abandonați. Adică mama, sub un nume fals, vine, naște și pleacă. Ai avut firește astfel de cazuri. Ai intuit astfel de mame? Ce ai făcut simțind că ai în față un posibil abandon?

– Pe timpuri, ca și acum, dar mai puțin, cred eu, nemailucrând la Spitalul Polizu, au existat multe cazuri de copii părăsiți! Unii chiar din familii bune! Mare păcat să plătească cei mici pentru greșelile părinților! Copii superbi, sănatoși și iubiți de personalul care-i îngrijea! Până ieșeau actele, până erau identificate mamele, trecea timpul iar copiii stăteau la etajul patru luni întregi. Uneori chiar un an! Erau transferați apoi la cămine de copii, iar de acolo cei norocoși erau dați spre înfiere în țară sau în străinătate! Dar asta e altă poveste! Simți când o viitoare mamă vrea să-și abandoneze bebelușul! Nu te privește în ochi, nu este urmărită de medic nefiind în evidentele medicale! După naștere nu privește nou născutul, nu întreabă nimic despre sănătatea lui. Este de neconceput abandonul!

– Ce alte evenimente pot întregi șocul unor experiențe de doctor, să-i zicem, cum spunem noi, mamoș, el fiind obstetrician?

– Era iarnă, un ger cumplit. Un avort petrecut la șase luni se soldase cu un pui de om care părea mort. Copilul a fost depus  de asistente în afara unui geam. La un moment dat, a doua zi, s-a auzit, parcă de undeva din neant, un fel de chițăit. O vietate își anunța existența undeva. Era Ghețușcă, fiindcă așa l-am numit, copilul de dincolo de geam, care – în mod miraculos, încercând ca medic tot ce se putea face – a supraviețuit. Avea doar șase luni, iar practica medicală spune că acest copil avortat e cu șanse zero. Medicul, dragii mei, lucrează uneori cu Dumnezeu alături.

– Ne spui, Luminița, întâmplări care produc seisme sufletești. Mai ai și altele?

– Multe. Vă voi spune doar un alt caz care poate deveni subiect literar sau, cum le expediați voi uneori, știri de presă. Am avut cazul unei femei nefericite, mamă a patru copii care, prinsă în vârtejul vieții ticăloase de la noi, a fost violată de 17 nemernici. Soțul a alungat-o de acasă și a născut pe treptele blocului unde locuise  și de unde soțul o gonise, cu toate că nu avea nicio vină în acel viol. Ea a ajuns la noi, la Polizu, în stare cumplită, iar copilul a fost abandonat, după naștere, de femeia care avea oricum o viață debusolată, ratată. Copilul rezultat din viol era un băiețel superb. Am vrut să-l înfiez eu, dar a fost mai iute ca mine un coleg. Copilul, rezultat al unei tragedii, e azi medic.

– Astăzi, multe femei aleg să nască prin cezariană. Fac bine sau această cale trebuie abordată doar în cazurile stringente care o impun?

– De ce aleg femeile nașterea prin cezariană în detrimentul nașterii naturale? Sunt două probleme: pentru femeie teama de durere – cu toate că nașterea naturală cu analgezie peridurală e un câștig al zilelor noastre! Nașterea naturală, excluzând cauze bine stabilite de protocoale care impun operația cezariană, necesită timp, simț clinic, dorința și colaborarea femeii ! Altfel totul se complică! A doua problemă e disponibilitatea medicului la orice oră din zi sau noapte! Iar timpul acordat de medic unui travaliu trebuie să fie nelimitat! Și totuși trăim în secolul vitezei…Medicii tineri duc lipsă de timp și nu numai ei …E nevoie să fii un bun profesionist, să urmărești un travaliu cu responsabilitate și să-ți dai seama din timp de apariția unor probleme care pot pune în pericol viața bebelușului sau a pacientei și să acționezi rapid pentru a-i salva!

– Principalele povețe pe care le-ai da unei femei pentru a sta la distanță de necazuri medicale!

– Cred că cel mai bun sfat este să își aleagă medicul potrivit și să pornescă împreună în această aventură! Analizele preconcepționale sunt foarte importante pentru că numai așa se pot descoperi verigile slabe și se pot face terapii care pot conduce la un bun management al sarcinii și la un rezultat final fericit !

– Ce reproșezi sistemului medical din România?

– Este necesară impunerea cu strictețe a criteriului valoric, a competenței profesionale în promovare și ocuparea posturilor. Dacă nu se realizează asta, sistemul medical se ruinează!

– Cum ți se pare noua generație de medici? Odată ne-ai spus, dezamăgită fiind de niște învățăcei, că ți-e teamă să ajungi, ca pacientă, pe mâna lor. Unde sunt hibele?

– E greu de spus ce se întâmplă cu sistemul medical! Foarte puțini profesori sunt dispuși să dăruiască și puțini sunt cei care sunt dispuși să primească! Au dispărut mulți dintre giganții medicinei de la care se putea învăța! Mulți dintre tineri sunt superficiali, iar cei care într-adevăr sunt de excepție pleacă din țară!

– Ai umblat mult prin străinătate. Care-s diferențele din punct de vedere medical, firește?

– În străinătate medicina este robotizată! Factorul uman tinde să dispară! Eu prefer sistemul privat de la noi. Sistemul privat are clar avantajul unor dotări tehnice superioare, accesul la medicamente moderne, la orice oră din zi și noapte ceea ce în spitalele de stat nu se întâmplă, ești dependent de banii de la Casa de Asigurări. În spitalul în care lucrez este importantă colaborarea interdisciplinară. Există posibilitatea unor planuri terapeutice complexe împreună cu colegii din alte specialități medicale în cazurile speciale!

– Ce sfaturi ai da tinerilor care vor să urmeze această profesie în care înveți toată viața și care nu-i deloc ușoară?

– Dacă simt chemare pentru ea, s-o facă. Dar înhămându-se la acest neîntrerupt travaliu intelectual și fizic, să știe că nu e cale de întoarcere, iar urcușul perfecționării profesionale nu se încheie niciodată. Trebuie să muncești enorm, să fii mereu la punct cu tot ce e nou – pe mine m-au ajutat mult congresele internaționale de controverse – iar în medicină apar pe bandă rulandă noutăți  pe care ești dator să le știi, cazurile se complică, iar fiecare pacient, ca întotdeauna, e unic. Ajuns pe competența ta, pacientul trebuie să fie tratat ca unic, iar el să știe asta. Să fii medic e mai mult decât o meserie. Tu ești aripa de înger care coboară asupra pacientului.

 Pe drum să nu piardă dragostea pentru bolnav, fiindcă omul acela ești tu, mama ta, sora ta, cineva cu identitate necunoscută până ieri, dar pe care ești obligat să-l aperi și să-l iubești.

– Ar mai fi ceva de adăugat?

– Da, familia. Fără înțelegerea ei nu aș fi putut să fac medicină de top. În plus eu nu mă regăsesc în ceea ce voi ați selectat ca fiind ”Greii medicinei românești”. Eu sunt medicul  fără aură și funcții, care încearcă să facă cel mai bine din ceea ce se poate face pentru pacient.

– Mulțumim, Luminița Dima!
Interviu consemnat de Giorgiana Radu și Lucian Avramescu pentru volumul ”Greii medicinei românești”

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More