Luminița Zaharia: Custodie comună

poezia și cu mine avem custodie comună
asupra sentimentelor adevărate
cînd poezia își ia vacanță, eu le trăiesc
pe luptate, pe apucate
intens, abramburesc, vitejește
cînd se întoarce, cu forțe noi
eu rămîn în coadă de pește
ce răstriște atunci, ce tristețe

uneori, cînd ne întîlnim accidental
la automatul de cafea, ne dăm binețe
ce mai faci, soro, ce rochie ți-ai mai luat, ce fard
ha ha ha hi hi hi ho ho ho
apoi ridicăm iarăși gard

oamenii ne cred surori de sînge
prietene cum nu s-a mai văzut
între mine și poezie, tăcere
șapte mări de trecut

Distribuie prietenilor

astăzi e rîndul ei și mi-e cam teamă
i-am predat sentimentele ferfeniță
am trișat un pic, am păstrat
dintr-o emoție, o cosiță…