australopitec ameţit
sufletul într-o inconştientă căutare de sine
de-a stînga tunet
de-a dreapta vedenii
face tumbe neregizate artistic
doar-doar l-o remarca
vreun Tarkovski reîncarnat
n-a urmat şcoli înalte
nici măcar o meserie oarecare
nu semnează condica
nu pontează fişe
nici ţeluri mărunte nu are
nici echipament de protecţie
sau colac de salvare
trăieşte aşa boem la voia sorţii
ştie doar un proverb fără sens
viii cu viii morţii cu morţii
indecis între umbră şi soare
între munte coline blînde sau mare
îl întreb: de ce ai urechile aşa iepureşti
ochii mereu larg deschişi
şi gura iremediabil căscată?
nu ştie răspunsul
încearcă totuşi o eschivă, de formă:
ca să te am, prostuţo, toată!
