Luminița Zaharia: În alcatrazul vieții mele

Zaharia Luminita

în alcatrazul vieții mele
toate ceasurile au minutarele smulse
florile își conduc amintirea către serele nopții veșnice
oamenii au sufletele injectate cu botox
și poartă redingote cenușii – camuflajul perfect
gîndurile aliniate merg în alai mortuar nu se știe unde
bucuria e un exponat în muzeul figurilor de ceară
fosilele iubirii privesc tîmp din cioburi de oglinzi deformante
pîinea se plimbă mucegăită cu papa-mobilul
și nimeni, nimeni nu o mai bagă în seamă

totul e fad și anhidru
inima are alzheimer în fază terminală
pe scărița lui eus…cum îi zicea? muzica nu mai urcă dumnezeirea
nepăsarea e o caracatiță uriașă
norii au masa moleculară a titanului
și presează cu năduf iubirile în foi îngălbenite de carte
în alcatrazul vieții mele eu nu mă mai văd deloc
probabil am murit de mult într-o celulă
poate chiar aceea care purta cîndva
adn-ul poeziei

Parteneri