a murit iubirea de cronofagie
(un fel de bulimie temporală)
nu se mai sătura de magie
nu voia să mai meargă la şcoală
o autosuficienţă nesuferită
afişa pe chip, se dădea mare
a murit iubirea neiubită
în plin proces de piţiponcizare
fără flori, fără concediu de boală
chiar fără lumînare, am aflat
nu-nvăţase contopirea totală
trăise pe pilot automat
cum să lipsesc de la înmormîntare
dar nu ştiam în ce să mă îmbrac
nu mai mergea colacul de salvare
nici puf de înger, nici scorneli de drac
simţul estetic mă cam părăsise
o amorţeală-n suflet mă robea
promise vise se zvîntau, ucise
în faşă de mătase, chiar de ea
mica rochiţă neagră, salvatoare
mă aştepta în rugăciuni pe pat
îmi rămăsese caraghios de mare
să văd tardiv cam cît m-am micşorat
cum, a murit iubirea? îmi striga
şi îndrăzneşti, rămaso, să mă porţi?!
sunt din tăciune, nu din catifea
hai, du-te goală s-o-nviezi din morţi!
azi coabitez cu iubirea, plîngînd
un zombie fericit, mereu flămînd
