Luminița Zaharia: Ultima dorinţă a lui don Juan

Zaharia Luminita

ai grijă ce-ţi doreşti
îi repetam
rîdea de mine cu suflatul în iaurt
mă botezase regina drobului de sare
iubirea nu e decît
moarte la indigo!
îi spuneam înţelepţită brusc doar privind
data naşterii din buletinul jerpelit
cădea pe gînduri o secundă
apoi mă apostrofa cu arătătorul lui fin
ca un tătic grijuliu
chiar mă simţeam o fiică a lui
doar trăise atîtea vieţi în timp ce eu
mă agăţam de aceeaşi idee fixă
şi veneram acelaşi idol
încă din momentul conceperii mele
ce s-a ales de toate lacrimile femeilor părăsite?
deşerturile tot deşerturi sunt
prin analogie
versurile mele au deraiat trenuri?
s-a îmbogăţit cititorul peste noapte că m-a citit?
şi aţi văzut voi magnaţi din poezie?!
chiar dacă odată am întîlnit omul magnet
care-mi sorbea cuvintele direct de pe buze
şi se biciuia în fiecare zi cu bătăile inimii mele
a fost desigur o întîmplare izolată
sortită eşecului din lipsă de precedent
dar dacă mi-a dat genele lui
în ciuda oricărei logici
în ciuda lui
în ciuda mea?
dacă Iubirea pe care o caut
nu e decît însumarea la infinit
a iubirilor lui?!
nu şi-a aşternut pe hîrtie ultima dorinţă
am refuzat din instinct s-o ghicesc
îi aşez în fiecare zi albăstrele pe mormînt
(imortelele nu i-au plăcut niciodată)
şi o poezie fără rimă pentru libertate-n discurs
nu port doliu
nu-l jelesc
degeaba ne punem piedici tăntălăii de noi
degeaba ziduri lacăte beţe-n roate parole
dorinţele întotdeauna se împlinesc

Parteneri