Marian Nazat: Justiția „progresiștilor”

marian nazat 1

Procurorul de ședință  de la ditamai  instanța încearcă să convingă completul să suspende cauza și să  sesizeze „înaltul for european” de la Luxemburg. Și-i dă întruna cu argumente flamboiante, dar alăturea de subiect, din jurisprudența curții de afară,  farul călăuzitor pentru  acuzatorii neaoși. Practica judiciară de aici e ignorată cu bună știință și bagatelizată, iar judecătorii români ar fi niște nevolnici, incapabili să priceapă normele de drept intern și deciziile Curții Constituționale de la București. Mi se urcă sângele la tărtăcuță  ascultând și reascultând de vreo  juma de an motivarea cu pricina, am obosit, destul cu  această placă uzată! Chiar, prin insistența  și considerentele exhibate cu o tenacitate demnă de o cauză mai acătării, parchetul nostru național ține cu tot dinadinsul să devină… Parchetul de pe lângă Curtea  de Justiție a Uniunii Europene.

*

„Riscul sistemic de impunitate” în jos, „riscul sistemic de impunitate” în sus! La trei fraze, hop și sintagma asta împrumutată mecanic din păsăreasca euro-comunitară. Dumnezeule, vom scăpa vreodată de blestemul formelor fără fond? Limbajul de lemn al  comuniștilor  era indiscutabil mai uman, spre deosebire de cel impus astăzi de la Bruxelles ori de  la Washington… Apropo,  cum s-o traduce în graiul dâmbovițean expresia de care s-au amorezat cu  caraghioasă patimă reprezentanții Ministerului Public de la noi? Oricum,  sună altcumva „risc seismic de impunitate”, vorba unui coleg de bară, emoționat excesiv  în fața pretoriului…

*

Un confrate aflat la vârsta fiului meu îmi povestește că destui  magistrați din  anturajul său, îndeosebi femei, și-au pirogravat corpul cu fel de fel de vorbe dăștepte. Unul,  de pildă, haștagist, bineînțeles, și-a tatuat pe braț Je ne regrette rien,  dar nu dintr-un cult pentru édith Piaf, nu vă  duceți cu  mintea  până-ntr-acolo! Nu, nici pomeneală, tipa e judecător și s-a încăpățânat să  arate tuturor că  nu are vreo remușcare izvorâtă din soluțiile  pronunțate,  nimic ! Brr, mă sperie inșii nestrăbătuți  de regrete, îndeosebi cei care lucrează cu cântarul Justiției. Locul  lor n-ar trebui să fie în jilțul  inamovibililor, ci altundeva…   Stârnit firesc de curiozitate (profesională, desigur!) mi-aș dori să le citesc crezurile  mâzgălite pe pielea sacrosanctă, altfel !  Ce și-or fi scris „onorabilii” recenți pe epiderma traumatizată și umilită astfel? mă întreb invocând principiul… nemijlocirii. Nu-i exclus să găsești și  sloganurile din urmă ale progresiștilor îmbulziți pe treptele tribunalelor sau ale curților ca să protesteze deunăzi: „DNA să vină să vă ia!” „Drepturile și libertățile cetățeanului, un lux !” „Eu, judecător, și tu,  procuror, parteneri pe viață!”, „În pixul meu stă destinul vostru !”, „Câmpul tactic, mon amour”, „Dacă pedeapsă nu e, nimic nu e”, „Dubiile profită acuzării”, „MCV, te vreau înapoi!”, „Condamnați ! Condamnați! Condamnați!”, „Corupția ucide !” și alte aforisme de luptă revoluționară…

*

Istorioara depănată de amicul dintr-un barou transilvănean nu-i într-atât de veche ca să nu fie actuală prin  tâlcul ei… „Ajung la parchet împreună cu clientul meu. Eu, venit din București în aceeași zi. Omul, venit din Moldova. Fiecare parcurseserăm câteva sute de kilometri. Jandarmul, la intrare, ne explică milităros  că «parchetul este închis pentru proteste» și ne sfătuiește să ne prezentăm în altă zi. Până la urmă se înduplecă să sune la conducere și, minune !, ni se permite accesul în fortăreață. Așteptăm în biroul șefului. O încăpere cu standarde înalte de confort – luminoasă, spațioasă, mobilată modern –, ce mai,  o plăcere să lucrezi într-un asemenea spațiu ! Unde  pui că avea și o panoramă  spectaculoasă  a orașului, fiind situată la etaj. Noi voiam să ne informăm de ce ancheta bătea pasul pe loc de peste un an de zile. Probasem  ca la cartea de procedură   un prejudiciu de câteva milioane de lei adus bugetului de stat. După depunerea denunțului, procurorul de caz chiar mă sunase și se arătase foarte dornic să pornească ancheta. M-am gândit atunci că e destul de rar ca un avocat să servească adversarului (de regulă) un dosar gata preparat, cu o pagubă atât de importantă pricinuită statului. În prima lună activitățile au demarat în forță, cu percheziții și interceptări, numai că apoi… totul s-a oprit. De parcă timpul ne-ar fi înghețat în neputință. Îl întrebăm pe prim-procuror de ce investigațiile  nu au mai avansat de atâta vreme.  Răspunsul m-a șocat: «Păi, n-ați văzut ce se întâmplă în România? N-ați văzut ce vrea să facă guvernul? Ordonanța 13? Timpul pe care îl aveam să lucrăm dosarele – și așa insuficient – este și mai scurt acum, de când magistrații trebuie să protesteze împotriva guvernului. Și zilele trecute am fost la București să protestăm.» Apropo, suspectul era un român devenit cetățean «occidental», îmbogățit în țara natală însă, în perioada tranziției. Chiar și cu protestele magistraților, parcursul dosarului de urmărire penală a fost prea bizar: un început fulminant al anchetei, urmat de o îndelungă și inexplicabilă stagnare. Oare ambasadele statelor care ne blochează accesul în Spațiul Sprengler (sic!) se mai conversează și cu procurorii?”

Tac, nu am un răspuns. Bleah, dezgustătoare secta asta a magistraților – activiști, scoși  la comandă în mitinguri sindicale. Cutii de rezonanță ale unora și altora, goale, manipulabile,  ticăloase, servind interese obscure, arar naționale, în momente politice decisive…

*

Un inculpat arestat își ceartă din boxă apărătorul ales, reproșându-i  câte  și mai câte.  Starea de  detenție  l-a  abrutizat cu asupra de măsură.  Hei, „iubește-ți avocatul ! În afară de maica ta, e singurul care te apără fără  să te  creadă!” Așa i-aș  fi strigat  nenorocitului, dar  m-am  abținut din răsputeri. La ce mi-ar  fi folosit ? La ce i-ar fi folosit  lui?… Și totuși, o completare aș forța la  acest text  din social media nerevendicat încă  – mama nu încasează niciun onorariu ca să-și protejeze odrasla, spre deosebire de paracletul în robă…

Parteneri