AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Marina Almășan: Ah, ce-aș face o emisiune despre asta!…

Va fi un editorial scurt și fără să dau nume. Nu că mi-ar fi frică să-l dau, însă omul despre care vreau să vorbesc face parte din categoria celor care se țin departe de scandaluri, de ecranele televizoarelor și de anticamere, un om care a fost obișnuit toată viața să stea în cabinetul său și să vindece oameni ; să stea în biroul său și să clădească un spital modern dintr-o “mamaie”; să stea în sala de curs și să împingă spre această fabuloasă profesie mii de tineri dintre care…oare câți au ajuns, în final, să-i semene?

Da, ați ghicit, editorialul este despre un medic. Unul absolut special, a cărui carieră este lacrimă, o lacrimă frumoasă… ce i se prelinge acum pe la colțul ochilor. Multe au văzut acești ochi în atâtia ani. Suferința, în primul rând. Să o alunge – este de fapt rațiunea pentru care și-a și ales aceasta meserie . Au intrat, in cabinetul sau, oameni aflați la limita disperării și au ieșit, după o vreme, însoriți, neștiind cum să-i multumească binefăcătorului lor. “-Nu mi-am făcut decât datoria!” – le spunea de fiecare dată el, la plecare. Îl puteai găsi la spital de dimineața până seara, în sâmbete și duminici, în vremuri când vacanțele puneau stăpânire pe întreaga țară. El era tot acolo, la datorie, luptând pentru viețile oamenilor, pentru spitalul ce i-a fost dat în grijă , pentru oamenii ce-l compuneau : familia sa de la Spital.

Candva, mai demult, profesia ( și mai apoi și ceva evenimente personale) m-au adus în preajma domniei sale. Doamne , cât aș fi vrut să-i dedic emisiuni întregi, să vadă lumea că țara asta nu e pierdută cu totul, că mai există și astfel de oameni. M-a refuzat, de fiecare dată, politicos . Nu-i place publicitatea, refuză să apară la televizor, să ofere interviuri despre el. A fost trimis pe Pământ să facă bine, nu să dea din gură…Am ieșit de fiecare dată bosumflată din biroul său. Dar nu era de vină lipsa mea de tenacitate, ci felul său de a fi.

…Nu-l văzusem de ceva ani buni, însă o cunoștință apropiată, doborâtă de o problemă de sănătate căreia mulții medici vizitați anterior nu i-au dat de capăt, mi-a plâns pe umăr și, așa cum fac de obicei, am sărit să-l ajut…După ani, cum spuneam, am vorbit din nou cu mediul cel minunat, profesor, manager de spital. Am întâlnit însa un cu totul alt om : trist, dezamăgit, scarbit chiar, doborât de un șir de evenimente mizerabile, pe care ultimii ani le înlănțuiseră în viața sa profesionala. Un om îngenuncheat de Sistem. Consulta acum pe undeva, pe la un Spital privat, care-i întinsese o mână de ajutor : un management inteligent ce a conștientizat că , de fapt, câștigul este al Spitalului. Jos palăria!

Spitalul – care fusese până mai ieri, viața sa și în care investise, ca și medic și ca manager, decenii de eforturi, renunțări, lupte și în primul rand, suflet, renunțase la el cu ușurința cu care renunți la călciulă atunci cand afară se face cald. Doar că aici s- făcut “frig”…Un loc “pe strapontină” i se lăsase, totuși, pentru a-și continua consulturile. Și asta la presiunea atâtor și atâtor pacienți ce trăiau cu speranța în el.. Locul său și al echipei sale îi fusese luat de diverși clienți ai Sistemului : ăla e din partidul Cutare, aia e fiica lui Cutare și tot așa…”Spitalul e pe mâini bune!” – își freacă probabil palmele cei “de la butoanele Puterii”.

Și omul nostru?…E tot medic. Și OM , în primul rând. Rămâne unul dintre cei mai buni specialiști, urmărit pe unde s-o afla de aici înainte, de armata celor care știu că numai el îi poate videca, a celor care nu dau doi bani pe funcții și titluri, ci pe adevărata valoare, pe adevăratul profesionalism, pe adevăratele caractere. Va continua să consulte, să vindece, să se dăruiască. Mai contează ce în sufletul său? Asta o va ști doar el și câțiva oameni dragi din preajma lui și care sper să-i rămână aproape. Sper asta din tot sufletul, pentru ca nu-i deloc ușor să treci prin așa ceva. Vremurile sunt însă bolunde și deseori valoarea este expediată la gunoi, pentru a fi înlocuită cu nonvaloarea, de multe ori cu impostura.

Ascultându-l, mi-a plâns inima. L-am încurajat, spunand probabil aceleași banalități pe care le-a tot auzit de la toti, in ultima vreme și care ajută tot cam atât, cât ajută o frecție la un CAP de lemn. Unul dintre acelea ce tronează pe umerii celor ce iau decizii…

P.S. In concluzie mi-am îndrumat cu căldură cunoștința tot către medicul respectiv, chiar dacă adresa nu mai era aceeași. Și am încheiat, concluzionând la modul cel mai asumat : “-Mergeți fără grijă : e cel mai bun!”

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!