Marina Almășan: Back to…Ceaușescu ?!?

marina a 3

    Trecând prin destule furtuni personale în ultimii ani, am rătăcit deseori prin literatura de specialitate, cercetând sfaturile mărețe ale unor psihologi – măreți și ei – legate de felul în care poți depăși cu succes varii cumpene în viață. În mai toate, secretul “înaintării” era ruperea de trecut. Vrei să progresezi, vrei să te reîntorci la viață, vrei să-ți recapeți speranțele și să le transformi în vehicolul tău spre Fericire?…atunci ia foarfeca si taie toate firele ( sau funiile ) ce te leagă Trecut, cu toate formele pe care le pot îmbrăca aceste legături. Mi-am însușit așadar lecțiile acelor creiere luminate, care-și câștigă pâinea scotocind prin ale noastre și aprinzând lumina în ungherele întunecoase ale acestora… Am ales să nu mai privesc în urmă și să nu mă mai întorc , pe cât posibil niciodată,  în Trecut. Oricând de ademenitoare n-ar fi amintirile colaterale, vraja unor povești irepetabile sau nostalgiile vârstelor mele de atunci…

     Și iată, surpriză, mă aflu din nou, înțeleg…- de fapt NE aflăm cu toții – în pragul unei spectaculoase întoarceri în timp, în fix acele vremuri pe care le hulim  cu toții. Le hulim, e un fel de a spune : ăsta devenise la un moment dat trendul, iar cei ce au rămas cu sufletul ancorat în ele – nostalgicii, cum au fost catalogați, și nu la modul poetic – sunt și acum priviți chiorâș, fiind automat îmbrânciți în categoria “comuniștilor decrepiți”, a nărozilor celor care au pus umărul la afundarea în glod a Viitorului luminos al patriei. Și…după decenii în care i-am tot pus la zid pe cei de mai sus, nemaicontând că printre ei se amestecau destule ființe dragi, inclusiv părinții noștri, iată ca ni se pronostichează tot mai des, pe toate canalele, pe principiul ucigătoarei temeinice picături chinezești, că ne pasc vremuri “ca pe vremea lui Ceaușescu”… Sau chiar mai rău. ( Cum?!? Se poate și mai rău?!? ) 

Pentru unii, astfel de amenințări sunt “punct ochit, punct lovit” :  le nasc o vânzoleală de fiori pe șira spinării și-i aruncă în prăpastia disperării; mai cu seamă pe cei ce cunosc trecutul doar din poveștile altora, neapucând să-l trăiască personal. Dar și părinții și bunicii noștri sunt confuzi : prognozele actuale sunt cumplit de pesimiste, însă termenul de comparație – “ ca pe vremea lui Ceaușescu” – nu pare să-i sperie prea tare. Caci vremurile cu pricina le-au trăit pe pielea lor și…”parcă nu era atât de rău pe atunci!…Da, e-adevărat,  erau cam golașe pe-atunci rafturile magazinelor, dar paradoxal :  nu sufla pic de vânt prin frigidere! Care funcționau din plin. Acum, bunăoară, românii au început să ia în calcul oprirea frigiderelor, ca să nu le dea contoarele peste cap. Pendulează cu toții între : “Să sperăm că o să  fie frig afară, ca să ținem mâncarea pe balcon” și “Să sperăm că o să fie cald afară, ca să nu călărim prea tare centralele electrice!”. Una peste alta, se anunță o iarnă crâncenă…

     Am niște prieteni foarte buni – o familie de ingineri cu copiii studenți, pe care i-am auzit zilele trecute suduind de mama focului, la adresa paralelei cu vremurile lui Ceaușescu. “-Da, l-am înjurat și noi pe atunci, că eram studenți și era în trend să-l facem “muci”, dar ținem minte că tata, dintr-o leafă de maistru, ținea toată familia, că bunicii, cand boleau, se tratau fără probleme și din pensie ne mai și dădeau nouă, nepoților, bani de buzunar, că învățam, e-adevărat, înveliți în pături și ronțăind covrigi și nu pizza adusă de curieri, dar cand ne-am căsătorit, Statul ne-a dat un apartament într-un bloc nou și o repartiție sigură, iar când ni se mai oprea apa caldă, știam că este pentru ca dictatorul să plătească datoriile, că nu degeaba eram pe atunci singurul stat european care nu avea datorii la FMI…Pe când acum?!? Trăim la tâmplă cu revolverul unor amenințări incredibile la adresa viitorului apropiat, și ne scufundăm în datorii pe care nu le pricepem și care nu se răsfrâng nicidecum asupra binelui colectiv…”. 

    În ceea ce mă privește pe mine, mi-am dublat niște pereți exteriori de prin apartament, mi-am achiziționat o pilotă de eschimoși, mi-am dus la curățat blănurile uitate prin șifoniere, am început să studiez site-urile cu panouri solare, aleg să tropăi pe jos până la Televiziune și, ceea ce este cel mai important,  mi-am revizuit rezervele de combustibil : micuțul depozit de pălinci, primite, în timp, de la fanii mei de prin Maramureș. 

    Una peste alta, făceam un exercițiu de imaginație : dacă pentru puțin frig, ceva foame și niscaiva lipsă de speranță, Ceaușescu a fost împușcat, oare ce-i așteaptă pe conducătorii noștri de astăzi, la finele unei ierni pe care ne-o tot colorează în nunațe dramatice?…   

Parteneri