–

Prin toamnă, când prietenii mei de la Perfect Tour ( cei care m-au plimbat și pe la Cercul Polar, dar și prin nisipurile Saharei ) mi-au fluturat pe la nas provocarea unei croaziere pe Mediterana, am oftat adânc și m-am gândit : “Nu mi-e dat mie să respir într-o croaziera de lux, una dintr-acelea despre care marii cineaști ai lumii adună imagini in filme de Oscar!” …Nici n-am apucat să-mi duc bine gandul pesimist până la capăt, când 2023 a și ajuns oale și ulcele, iar 2024 a venit puternic din urmă ( de fapt, din Viitor), încărcat cu optimism și surprize pe măsură.

Și…iată-mă cu căsuța poștală a mailului inundată de un șuvoi  de documente trimise mie de Ruxandra, cea care îmi netezise și drumul din iarna trecută, către sufletul lui Moș Crăciun : bilete de avion, vouchere de transfer de îmbarcare, altele –  pentru excursiile opționale din orașele înșirate, precum mărgelele pe-o ață, pe harta unei croaziere de vis. Un vis care, iată, începea să devină, încet-încet realitate. Eu, împreună cu Marian – veșnicul meu companion în proiectele profesionale cele mai diferite – urma să beneficiem de serviciile celebrei companii MSC. …M-am uitat în stânga și-n dreapta și, asigurându-mă că nu mă vede nimeni, am ridicat din sprancene : Ce-pr însemna aceste misterioase inițiale? …Nu sunt snoabă și nici nu am apucat să le știu chiar pe toate, așa că am dat fuga la internet, să-mi cunosc “partenerul de drum” . Și iată ce-am aflat : compania MSC Cruises este lider pe piata de croaziere mediteraneene, navigand in acest colț de lume pe tot parcursul anului , dar oferind și o gama larga de itinerarii sezoniere in Europa de Nord, Regiunea Transatlantica, Caraibe, America de Sud, Oceanul Indian, Marea Rosie, Africa de Sud si de Vest. Compania este privata și are 15.500 de angajati in intreaga lume, fiind prezenta in 45 de tari. Vă plac titlurile, știu, așa că voi adăuga : este singura companie din lume care a primit premiul „Golden Pearls” de la Bureau Veritas, ca recunoastere a nivelului sau ridicat de management al calitatii si protectie a mediului…

Așadar, astăzi, 22 ianuarie, pe un ger de minus 9 grade Celsius și la o oră dezarmantă ( ora 4 dimineata!) , echipa noastră mică și tenace a pornit într-una din cele mai fabuloase călătorii ale noastre de până acum : o croazieră pe  Mediterana, menită să demonstreze că , deși iarna nu-i ca vara, temperaturile scăzute nu știrbesc nicidecum farmecul unei astfel de călătorii. Luxul rămâne lux de te afli pe o navă de croazieră, indiferent dacă valiza ta ascunde rochițe vaporoase și sandale sau pulovere de cașmir și cizme îmblănite.

Trec peste detaliile zborului cu avionul pe ruta București – Roma, căci astfel de zboruri vă sunt binecunoscute. Nu insist nici asupra   transferului de la Aeroportul Fiumicino către Civitavecchia, orașul port de unde urma să ne îmbarcăm. Un autocar modern și, în mai puțin de o oră,  “tranșa” noastră de turiști ( 22 din cele aproape 7000 de sufoete de pe navă!)  a fost depusă la poalele vasului de croaziera. Spun “poalele”, pentru că fix imaginea unui munte mi-a venit în minte, atunci când am privit în sus, cu mâna streașină la ochi ( soarele de afară pompase 12 grade în termomentele din Civitavecchia), către cele 18 etaje ale “MSC WORLD EUROPA” . Acesta este numele vasului de  croazieră, inaugurat cu doar un an și ceva în urmă, nou-nouț încă, aș zice, judecând după strălucirea sa interioară. Pentru curioși și pentru aceia dintre dumneavoastră, pentru care mă voi dovedi a fi “influencer”-iță, iată cam cum arată cartea de vizită a navei noastre : https://www.msccruises.com/int/our-cruises/ships/msc-world-europa

Dar până să ajungem să ne îmbarcăm, am parcurs cuvenita procedură : controlul documentelor, apoi check-in-ul, cotrolul bagajelor si cel corporal – la fel ca și in toate marile aeroporturi planetare. Doar că în “avionul” nostru marin urmau să se îmbarce 6700 de pasageri, în loc de doar câteva sute, câte se ridică în văzduh la o cursă aviatică de rutină.

Peste tot, pe traseul de mai sus – angajați amabili ai companiei, având zâmbetul amprentat pe  chip și cele trei inițiale imprimate pe sacouri, șăpcuțe, veste, eșarfe și geci : MSC. Așa ne va chema și pe noi, preț de 7 zile.

Parcurgem conștiincioși ritualul obligatoriu, având sentimentul că, participand la acest control riguros, contribuim la securitatea planetei, sau, în orice caz, la evitarea unei catastrofe de talia “Titanicului” de odinioară. Și…iată-ne ajunși pe vas. Cred că, dacă cineva ne-ar fi studiat din afară printr-o lupă uriașă, cu siguranță ar fi avut sentimentul de “Alice în Țara Minunilor” : ochii roată, pupilele dilatate, șuvoi de “oh”-uri și “ah”-uri la fiecare pas – reacții generate și de anvergura spațiilor interioare, și de strălucirea și eleganța acestora. Nu suntem singurii impresionabili : în jurul nostru, un melanj de rase și vârste, de limbi ale pământului, aduse la numitorul comun al încântării…Pășim pe holurile spațioase, la ale căror capete intrezărim spații imense cu design-uri impresionante, cu lumini revărsate din ferestrele uriașe, din luminatoare cocoțate la înălțimi sau din candelabre impresionante, gândite în cele mai neașteptate forme.

Cică intrarea în cabine se va face abia la ora 13 ( este miez de zi la Civitavecchia și în intreaga Italie), drept care ne găsim de lucru urmând degetul întins al unui pakistanez pitic, care ne indică bufetul…Și iată prima fotografie “culinară”, un selfie în care abia încăpem, alături de feliile generoase de pizza pe care ni le-au așezat în farfurie alți asiatici cu inițialele MSC pe piept, plantați în zona pizzeriei. Aceasta se află pe puntea nr.18 ( etajul 18 adică!!!) intr-o  bună vecinătate cu piscina în aer liber ( una din cele 7 ale vasului de croazieră) în care se bălăcesc niște curajoși. De jur împrejur – marea stă încă nemișcată,  caci corabia va porni spre larg abia la ora 19 seara.  Nici nu apucăm să înfulecam bine și vedem cum roiuri întregi de pasageri  multicolori intră într-o sală uriașă, denumită “Bufet”. Ahaaa! Deci aici este adevăratul bufet, indicat de degetul pakistanez! Ne pierdem printre vitrinele pline ochi cu tot ce vrei și ce nu vrei, de la sărate și piperate la dulci și acrișoare, de la mâncăruri mediteraneene, la altele turcești, de la cărnuri felurite, la preparate vegane, perfecte pentru fandosite ca mine. “Ghiozdanele” ne sunt mari, așa că mai băgăm o rundă în  ele, după cum glăsuiește argoul mioriticelor cartiere de periferie. …Ora 13 ne aduce în fața cabinelor rezervate pentru noi de Agenția de la Bucuresti. Cardul mi-o deschide pe a mea – 14038. 14, adică “puntea nr.14” , și mai “adică” : etajul 14!!! Locuiesc așadar la bloc, într-o frumoasă garsonieră, în fapt o cochetă cameră de hotel de 4 stele mi se deschide în fața ochilor. Aceștia însă lunecă voinicește prin ea și nu se opresc decât pe geamul uriaș ce ține loc de al patrulea perete. Peisajul e divin, Marian îl surprinde pe video, mult mai elocvent decât îmi reușesc mie cuvintele. În orice caz, prejudecata micuțului hublou din corabiile văzute în filme se spulberă : voi avea un adevărat ecran de televizor în dreapta patului meu. Abia aștept ca dimineata de mâine să deseneze pe el imaginea blândă a unei Mediterane la care demult visam…

…O voce stridentă mă trezește din visare : din difuzorul înșurubat în tavanul cabinei, o engleză rostită de un italian get-beget mă avertizează că e musai să dau drumul la televizor, pt că urmează instrucțiunile de salvare în caz de…Doamne ferește! Ascult așadar povești multilingve despre veste de salvare, bărci în caz de naufragiu și alte informații care mă frisonează. Încerc să nu le răstălmăcesc prea adânc și trec la cele lumești : despachetatul.  Între timp ne-a fost aduse la cabină valizele, de un expat gâfâind, provenit mai mult ca sigur din  al Africa neagră. Toate națiile pământului s-au adunat sub umbrela celor 3 inițiale, și nu mă refer doar la pasagerii navei, ci, iată , și la sutele de angajați. După ce valiza mea își mută conținutul în șifonier, mă apuc de scris , încercând să țin pasul cu Marian, care editează deja primul filmuleț. Nu peste mult timp vom coborî pe puntea nr.6, unde ne va aștepta… cina cea de taină! Dumnezeule! E abia prima zi și dieta mea s-a dat peste cap precum un saltimbanc caraghios dintr-un bâlci de provincie…În drum spre Restaurant surprind câteva imagini de la cele două piscine de la etajul 18, lângă care serviserăm prima noastră gustare : cea din aer liber se odihnește acum cuminte, sub cerul pictat cu negură, iar cea acoperită adună vocile cristaline ale unei mulțimi de copii neastâmpărați, de care părintii au vrut probabil să scape, aruncându-i în apă. ( Deocamdată în cea de un metru! 😁😁)

Seara se încheie relaxat, cu o vizită prin uriașul mall plutitor și o “clinck” de proseco, cu bravul cameraman, care-și depune și el, ușurat, armele.