Noi suntem femeile puternice ale începutului de mileniu. Suntem cele ce se iau la trântă cu bărbații, ca de la egal la egal, cele care mută munții din loc, cele pentru care nu există “nu se poate” și care găsesc răspuns la orice întrebare și ieșiri din orice impas. Suntem cele ce aducem pe lume populația Viitorului, suntem cele pe umerii cărora se sprijină Prezentul, cele care netezesc drumul omenirii spre ziua de mâine. Noi suntem cele pentru care diminețile încep când afară este încă noapte, iar nopțile încep către dimineață; suntem o forță care nu este egală doar cu masa inmulțită cu accelerația – căci suntem firave la trup și nu foarte iuți de picior ( mai ales când purtăm tocuri!) – dar reușim cam tot ce ne propunem și chiar mai mult decât atât ( cu condiția să nu fim în depresie!). Noi suntem cele la care bărbații se uită chiorâș, pentru că se simt amenințați ; le luăm , rând pe rând, toate privilegiile. Le ocupăm pozițiile prin ierarhii, ne strecurăm în profesiile pe care le credeau doar ale lor, pe vecie, le facem muncile , uneori poate chiar mai bine. Noi, femeile puternice, suntem cele care tragem , fără să crâcnim, la jugul menirii noastre pe Pământ : suntem neveste și mame, menajere, bucătărese, infirmiere, bone, contabile, iubite, confidente, și câte și mai câte. Nu ne plângem, pentru că suntem puternice, nu-i așa?, și chiar și atunci când lacrimile ne îneacă ochii rimelați, o facem pe furiș, ascunse prin debarale și băi, pentru că nimeni, niciodata, nu are voie să ne vadă slăbiciunile. Suntem subalternele perfecte, dar ne stă bine și în funcții de conducere, caci cine știe mai bine ca noi “să facă și să desfacă”, să clădească din nimic și să înmulțească puținul? Suntem femei puternice și ne antrenăm intens pentru asta : mergem la sală, ne opintim cu sacoșe și copii, alergăm într-un jogging nesfârșit, între casă, piață și servici, cu accidentale opriri pe la cate-o cafea, cate-un coafor sau un magazin de veșminte.

Suntem femei puternice , suntem mereu pe poziții și nu ne veți găsi niciodată cu garda jos, nu ne veți surprinde niciodată cu vreo întrebare sau vreun gest neașteptat, cărora să nu le putem face față, chiar și întorcându-vă spatele!

Dar știți ceva? Câteodată ni se face atâta lehamite de a fi femei puternice și obosim atât de tare știindu-le pe toate și putându-le pe toate, încât ne dorim al naibii de tare să ne întoarcem la fragilitatea noastră ancestrală, să redevenim mici și “neajutorate” și sa ne cuibărim in brațele bărbaților pe care-i iubim, lăsându-i să ne protejeze, după cum le este menirea.