…Am numit-o așa, pentru că a fost a șaptea. A șaptea Chină din viața mea. Dar și pentru că ea, surprinzătoarea Chină, pare a îmbrăca mereu câte ceva nou la fiecare întâlnire cu cei ce vor să vadă asta și nu-și pun pe nas ochelarii ignoranței, ai relei credințe sau ai unor jocuri în care mereu m-am ferit să intru. Am scris în repetate rânduri că urăsc politica. O urăsc visceral – și nu numai subiectiv, pentru că mi-a făcut mie însămi harcea-parcea viața – ci pentru că mereu am deslușit în relele din jurul meu și din viețile celor mai puțini sau mai mulți – coada politicii, vârâtă precum cea a unui șarpe veninos, a cărui mușcătură neașteptată poate pune capăt vieții. Din acest motiv, privitul știrilor la televizor mă întristează, vestile despre întâmplările planetei mă electrocutează cu fiorul unei îngrijorări ce sufocă precum o râie blestemată de care nu mai poți scăpa. Dinspre politic vin înspre mine roiuri de minciuni și adevăruri coafate convenabil, manipulări ce alcătuiesc în final, precum piesele unui joc de Lego, scenarii odioase, ticluite de oamenii din umbră, în niciun caz cu gândul la binele celor mulți. Chipul Lumii se schimonoseste cu fiecare zi care trece și locuitorii planetei se trezesc angrenați intr-o mare armată, disciplinată să pășească în cadența dictată de nu se știe cine, către nu se știe unde, în nu se știe ce scop. Iar cine iese din rând, e un om mort. Uneori și la propriu. Urăsc așadar politica și mă bucur de fiecare întâmplare ce nu are nicio legătură cu ea și adună laolaltă oameni frumoși, curați la suflet, chitiți să construiască și nu să dărâme, aliniați la blockstartul Binelui și alergând în numele lui.
M-am întors din China. La început, la plecarea de acasă, deslușisem în jur destule sprâncene ridicate : “Iarăși China? Nu te-ai săturat?!?”. S-au mirat când le-am spus că abia aștept evenimentul ICR Beijing, la care am pus NU umărul, ci sufletul. A fost o poveste frumoasă, construită cu bani puțini și suflet mult. Da, a fost înscris oficial sub pălăria celor 75 de ani de relații bilaterale dintre cele două țări, dar conceptual – sub cea a sărbătorii Dragobetelui românesc, tradiție atât de nobilă prin esența sa și pe care ICR Beijing a dorit-o promovată, iată, și în China. Însă spectacolul nostru din Capitala chineză a fost mai mult decât atât : a fost un semn de prietenie, unul de normalitate, un model de funcționare eficientă, peste mări și țări, a unei echipe comune constituită ad-hoc, la început virtual : a noastră – a celor de pe scenă, unită cu cea a celor care, la mii de km de casă, reprezintă România.
….Mai știe cineva a cui a fost ideea? Dar parcă mai contează! Prin octombrie, cand jurnalistul Dan Tomozei m-a pus in contact cu proaspăt numitul pe atunci director de la ICR Beijing – dl. Liviu Țăranu – am știut, după cateva mailuri si mesaje, că împreună vom putea duce la capăt un gand frumos. Am mai știut și că drumul nu va fi ușor, că pe el ne vom împiedica de cuvinte precum : “distanța e prea mare”, “n-avem bani”, “sa mai așteptăm puțin”, “nu se știe..”, “să așteptăm aprobările de la Bucuresti”, etc. Între timp a venit o iarnă, un Crăciun, apoi un An Nou, fiecare ne-am văzut de problemele noastre, de celelalte proiecte profesionale, de familii și sărbători. Dar am rămas pe poziții : și eu, și domnul Țăranu, dar și artiștii care, cu sufletul deschis, au spus din capul locului DA, unii – dornici să-și caligrafieze în suflet, precum anticii caligrafi chinezi, o experiență fabuloasă, alții – nerăbdători să revadă țara atât de specială, pe care cândva au cunoscut-o.
Surprinzător : nimeni dintre cei “convocați” de mine nu m-a întrebat “-Cât primesc?” – fireasca de altfel întrebare, care m-a încurcat însă atât de mult în cariera mea de om de televiziune. Personalitățile pe care le-am adunat în acest proiect nu sunt numai profesioniști desăvârșiți ai domeniilor lor, ci și oameni de calitate, în a căror carieră “banul” nu a fost niciodată rege…
Apoi a venit ianuarie și odată cu el, ca o boare de primăvară dătătoar de energii, aprobarea oficială, de la ICR Bucuresti, a celor puse pe hârtie, cu luni în urmă, de mine și de dl. director Liviu Țăranu. Deja planurile noastre începeau să prindă contur. Schimbul de mesaje a devenit din acel moment alert și abundent, am început… să facem parte unul din viața celuilalt.
În scurt timp tânărul Alin Tulan de la Satu Mare, a finalizat prima formă digitală a afișului de eveniment. La început în romană, urmând să fie tradus în chineză. Urma să văd cum sună, în limba unui popor cu o istorie și o cultura multimileră, numele noastre, ale celor ce urmau să încheie calendarul iernii cu un eveniment întâmplat în îndepartatul Beijing. De pe afiș, chinezii urmau să ia un prim contact cu chipul blând al marelui Gheorghe Turda, îndrăgitul nostru solist maramureșean, apoi cu fața angelică a Georgianei Pană – solista care a colindat, cu naiul său, întregul mapamond, cu imaginea rockerului autentic ce poartă numele și ascunde talentul lui Dan Helciug, cu imaginile câtorva din outfiturile inspirate din tradițiile Oașului, pe care Sorina Tulan și echipa sa de la INEDIT – Satu Mare le-au lucrat luni în șir, pentru acest eveniment. Era pe-acolo și chipul meu, desprins din televizor : urma să prezint, în premieră, un show “ca de televiziune”, pentru un public eminamente chinezesc.
Startul a fost dat. Cele două echipe – a noastră, de la București si a ICR , din Beijing, au început lucrul, în paralel. Nu ne despărțeau… decât cei 7000 de km! 🙉🙉🙉 În rest, am fost conectați non-stop ( cu toate bătăile de cap date de diferența de fus orar!) , entuziaști, gata în orice moment să căutăm soluții pentru fiecare “hop” apărut în paienjenișul organizatoric…
Grupul “We are Beijing” pe care l-am creat pe WhatsApp noi, “mioriticii”, a început să fie sufocat de comunicări interne, întrebări, informații, sfaturi reciproce, hârtii oficiale, vești de la Beijing. Fiecare și-a pregătit, între timp, “armele de atac” : eu – scenariul ( antrenamentul desfășurătoarelor de la miile de emisiuni a fost aur curat!) și prezentarea în engleză ( spre a fi tradusă mai apoi în chineză) ; Dan, Georgiana și Ghiță – repertoriul, stick-urile cu “negativele”, CD-urile pentru protocol, ținutele de scenă etc; Sorina – ultimele retușuri ale colecției, plus logistica drumului complicat până la București, cu arme și bagaje, de unde urma să zburăm apoi cu toții, spre China. Aceeași muncă laborioasă se întâmpla, “în oglindă” , la Beijing. Gestionarea unei echipe numeroase, venită de la București, plus punerea pe picioare a unui spectacol de anvergura într-o țară atât de uriașa, nu-i de ici de colo!
…În toată această perioadă, din dorința de a le oferi tovarășilor mei de proiect și de călătorie bucuria unei prime experiențe fabuloase în China ( la fel cum și eu am avut-o, candva) mi-am activat contactele din China, care au fost gata să ne ajute să creionăm din timp cateva întâmplări frumoase, în orașul ce urma să ne fie gazdă pentru o săptămână. Secția culturala a Ambasadei Chinei la București ( mulțumesc, dragă doamnă Zhang!) , apoi Asociația de prietenie a Chinei cu străinătatea, filiala Beijing, Oficiul de turism Beijing – au spus “prezent!” și în scurt timp un fascinant program paralel l-a dublat, în iPadul meu, pe cel oficial, generat de pregătirile , repetițiile și evenimentul propriu-zis.
În dimineața zilei de 19 februarie, echipa noastră a decolat spre Beijing. “Paralela 45” ne-a ajutat să găsim cele mai convenabile bilete de avion ( Doamne, cât de scump este zborul spre China!🙉) , iar Johnny, mâna dreaptă a lui Alin Burcea, dar si Ruxandra, ne-au fost aproape în toți pașii pregătitori : formularele complicate necesare pt viză, check-in-urile cele mai confortabile, etc.
Și…aventura chineză a început. Nu vreau să transform articolul de față într-o compunere școlară, descriind pas cu pas experienta avută. Voi marca însă câteva detalii extrem de importante.
În primul rand, cele legate de spectacol – scopul final, și de fapt principal, al întregului proiect. Într-o cocheta sală de evenimente din buricul Beijingului, în fața a cateva sute de oaspeți speciali ( diplomați străini, jurnaliști chinezi, oficialități din țara gazdă și simpli spectatori) , România a stralucit pe scenă, în adevăratul sens al cuvantului. Spectacolul a fost unul “rotund”, cu de toate, combinand muzica, informațiile despre tradiția Dragobetelui, proiecțiile video, prezentarea de modă, surprize, tratația de la final.
Chiar și fără a-i înțelege graiul, spectatorii au fost impresionați de solemnitatea lui Ghiță Turda, de frumoasele sale cântece maramureșene, de costumul atât de spectaculos și de adresările sale prietenești către asistența.
Cand Georgiana Pană a început să sufle în naiul său fermecat, lumea a amuțit. “Am simțit cum îmi plânge și râde sufletul !” mi s-a confesat o jurnalistă din Beijing, vorbitoare de limba română. Prin lacrimă și surâs deopotrivă i-a plimbat pe spectatori naiul Georgianei, unul dintre cei mai mari și mai modești totodată artiști cu care mi-a fost dat să colaborez vreodată.
Purtate de frumoase și grațioase manechine chineze, creațiile colecției “ETNOGlam by INEDIT” au defilat pe scena de la Beijing, vorbindu-le chinezilor despre tradițiile noastre, despre frumusețile Oașului și ale României, despre inspirația designerilor români. Numai eu știu câtă bătaie de cap le-a dat Sorinei Tulan și, prin ricoșeu, domnului director Țaranu, gestionarea acestor cateva minute de prezentare. Totul a iesit însă atât de bine, încât…parcă-mi vine și mie să rostescc”Nu există “Nu se poate!”
Și a venit rândul lui Dan. Dan – minunatul, Dan – talentatul, Dan – argintul viu, Dan – omul orchestră, cel care nu ne-a lăsat nicio secundă să ne plictisim în această calătorie și care a făcut întraga Chină să se îndrăgostească de el. Dragobete fiind, Dan si-a adaptat repertoriul, adunand în el cu precâdere cantece de dragoste. “Trăiască berea!” a ramas acasă, însă pentru ă l-am prezentat ȘI ca “înrăit fan al trupei Queen”, Dan n-a scăpat de “cererea publicului” : “Freddy Mercury de România” a smuls asistenței ropote de aplauze cu un cover spectaculos iar finalul recitalului a fost apoteotic : ajutat, încă de la București, de Fang Shuang, talentatul artist chinez al Operei Comice pentru copii, Dan a pregătit o melodie în chineză, a cărei interpretare – inclusiv pronunție! – a fost IM-PE-CA-BI-LĂ!
Printre prezentari ( Doamne, ce challenge pentru mine, să fiu dezinvoltă în engleza! 🙉) m-am bucurat să evoc precedentele mele călătorii în China, cărțile pe care i le-am dedicat acestei țări, toate acestea – pe un suport de imagini desprinse din documentarele filmate de mine în anii trecuți și difuzate de Televiziunea Română.
M-am bucurat de asemenea să constat că n-a fost deloc rea ideea de a strecura, printre recitaluri, crâmpeie dintr-o inedită tombolă, grație căreia, câțiva spectatori chinezi s-au întors acasă cu premii sută la sută românești : băuturi tradiționale, fețe de masă cusute manual, produse cosmetice românesti, ba chiar și o ținută semnată “INEDIT”. Am avut parte și de două asistente drăgălașe – adolescentele Daria și Sara, care au completat-o pe experimentata translatoră – chinezoaica “Liliana” ( ghilimelele semnifică faptul ca numele este “de împrumut”, după frumosul obicei ca, din simpatie față de români, orice chinez care are o oarecare legătură cu Romania, să-și adauge numelui său și unul românesc.
Și dacă tot am pomenit-o pe Liliana – tânăra șefă a Catedrei de Limba română de la Facultatea de limbi străine din Beijing, o voi pomeni aici și pe draga noastră Ema, mâna dreaptă a dlui Director Liviu Țăranu, absolventă de UNATC și SNSPA, de 14 ani lucrând în China, vorbind o chineză perfectă și avand o abilitate extraordinară de a rezolva orice problemă ( trăsătură de care am profitat și noi copios!🫣)
Una peste alta, evenimentul organizat de ICR Beijing, incluzand și generosul bufet românesc din final ( domnule director, știu mai bine ca oricine ce înseamnă goana după sponsorizări!🙉) – prilej pentru o necesară socializare între oaspeții de seamă – a primit nu numai aplauzele de la fața locului, ci și, deja, aprecierile presei din China ( Nu vă copleșesc cu exemple, căci….sunt cam greu de înțeles, pentru un necunoscător de limba chineza! 😁https://news.cri.cn/2024-02-26/1b2dc0ba-f9fe-76ef-c0f9-a66d9aaead5a.html )
Ca om care și-a petrecut mai mult de jumătate de viața în showbiz, pot spune , cu mâna pe inimă și fără falsă modestie, că evenimentul ne-a reușit si că toate eforturile – financiare, fizice, emoționale etc – am meritat, cu prisosință.
Nu voi pune punct. Pentru lungul nostru drum și tot efortul pregătirii evenimentului echipa noastră a meritat și un mic răgaz de a cunoaște Beijingul si, prin el, o fărâmă din China. Pentru mine prilejul a fost de a revedea orașul surprinzător de care am fost impresionată din capul locului, cu ani în urmă, și care e de nerecunoscut, părând că nu se oprește niciodată din evoluție.
Și pentru că, de când mă știu, m-a bucurat mult mai mult bucuria pe care am reușit să le-o prilejuiesc celor din jur, decât cea pe care eu însămi am resimțit-o, am fost încântată să citesc, în fiecare zi, pe chipurile Georgianei, Sorinei, ale lui Ghiță și Dan, încântarea descoperirii unor locuri fabuloase, a unei întoarceri în timpurile străvechi sau, dimpotrivă, a unei fascinante călătorii în Viitor. China de ieri, cea de azi și cea de mâine ni s-au dezvăluit în fiecare clipa, împachetate în căldura și deschiderea locuitorilor săi, dorinici mereu de a-și face noi prieteni, pastrând în suflet ( și aici mă refer la generațiile adulte) amintirea prieteniei de decenii ce ne-a legat popoarele. Iar pozele cu localnicii cu care am interacționat în repetate și felurite rânduri, chipurile lor deschise și atitudinea prietenoasă sunt cea mai bună mărturie pentru rândurile de mai sus.
Maine , în a doua parte a prezentului articol, vă voi povesti despre alte multe și frumoase întâmplări ale Chinei noastre!
Proiect realizat în colaborare cu :
Mulțumim pentru ajutor firmelor :
