Lucrez, pe iPad, la unul din desfăsurătoarele viitoarelor ediții RIVALII. E atât de dimineață, încât până și limbile ceasului de pe perete înaintează parcă mai lent…Teoretic, în casă ar trebui să fie liniște. Copiii mici nu mai am, iar cei mari au ales să facă gălăgie prin alte zări de soare pline. Străduța spre care dau ferestrele noastre e moleșită rău de tot dimineața, plantată fiind într-unul din cele mai liniștite cartiere ale Bucureștilor. … Și totuși, neîncetat, câte un sunet răzbate către mine, întrerupându-mi, pentru o respirație, apăsatul pe taste…
“Piu-Piu!” – se aude , din baie, mașina de spălat, aidoma unei farfurii zburătoare, avertizându-mă că și-a încheiat programul și pot extrage din ea mormanul de rufe curate…Nici nu apucă liniștea să înghită din nou sunetul metalic al mașinăriei, că…”Țâââr! “ -intră în scenă cuptorul din bucătărie, trâmbițând nu doar prin aromă, ci și prin soneria sa, că ardeii umpluți și-au desăvârșit sederea la “solar”! …”Tra-la-la-la-la!” – incepe să-mi cânte mobilul, pe acorduri clasice, afișând numărul unui alt coleg noctambul, cu care obișnuiesc să-mi încep diminețile, pe timp de emisiune. ….Închei cu el și mă recufund în linistea creației. …O alarmă de mașină ce parcurge succesiv diverse partituri muzicale rupe liniștea, undeva jos, în fața ferestrei mele. Nu mă mișcă din cale-afară; eventualii hoți nu sunt pentru mine, căci cele patru roți ale mele sunt în garaj…Un “clink” cristalin ma avertizează că un mesaj de la un abonat telefonic mi-a poposit în telefon. Ah! E de la Sameday! Mă invită să-mi extrag din EasyBox ceva cosmeticale dupa care nu mai am timp să colind prăvăliile…Mă duc să-mi fac o cafea… Alt piuit, care mă anunță că expresorul e gata să mi-o livreze fără să mișc un deget! O extrag, tacticoasă, din aparat și, în timp ce lingurița mestecă metalic fărâma de frișcă pe care mi-o permit, o sirenă agresivă, slobozită din acelasi telefon mobil, imi reamintește că astăzi este ziua de naștere a șefului nostru de producție ( la mulți ani, Laurențiu!) . Ca să nu uit ( deși telefonul îmi va reaminti din nou, de cateva ori, conform traditiei! ) îi scriu cuvenitul mesaj de “La mulți ani!”, căruia îi atașez un video în care un cvartet de “minioni” jucăuși îi lălăie “Happy birthday”, cu niște voci amuzante, create evident de computer … Două piuituri succesive îmi dau de înțeles că vecinul de peste drum și-a deschis mașina, cu telecomanda. După care strada e înghițită din nou de liniște. Dar nu pentru mult timp. O ambulanță în acțiune o spintecă ( liniștea! ) cu sirena sa prelungită, care se aude apoi din ce în ce mai îndepărtat și mai distorsionat, până la stingere. “Ping! Ping! Ping!” ….se aude în liniștea livingului : o caravană de fotografii îmi intră în telefon, dinspre Italia, unde prietena mea, regizorul Luminița Dumitrescu se află in vacanță. Nu mă miră că nu doarme la ora asta, pentru că și ea face parte din categoria “wokaholicilor”. Chiar și, iată, în vacanță…Interfonul începe să sune insistent, aducându-mi în fața pragului un curier cu un plic de la o firmă cu care colaborez. Între timp, în mașina de spălat vase bolborosesc câteva farfurii și castroane, adunate în cele două zile de filmări, în care n-am avut timp decât să le umplu și golesc, nu să le și spăl . Sorb ultima înghițitură de cafea, clătesc cana și sting lumina. Între timp, cea naturală mi-a invadat, timid, locuința. E deja ora 7. În bucătărie, sofisticatul fier de călcat cumpărat mie de Victor începe să emită acele sunete care mă avertizează că mașinaria și-a atins temperatura de lucru și e gata de atac. La muncă, așadar! Folosesc timpul și pentru a afla, de la televizor, ce se mai întâmplă pe neliniștita noastră planetă. După câteva minute de țiuituri de rachete, bubuituri, explozii și știri înfiorătoare ( imaginile nu le văd,caci ecranul e “după colț”), mă întristez, opresc televizorul și aleg să ascult zgomotele încă pașnice ale orașului de dincolo de ferestre.
…Plimb fierul de călcat pe un cearșaf interminabil, plin cu fluturi multicolori și vizez la vremurile de altădată, când singurul “zgomot” matinal din apartamentul copilăriei noastre nostru era ciripitul canarilor din colivie, amestecat cu glasul mamei, chemându-ne la masă, ca să nu întârziem la școală…
