Marți, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, zi a luminii. Tradiţii şi obiceiuri din bătrâni care trebuie respectate negreșit

 

Creştinii ortodocşi, dar şi cei romano-catolici sărbătoresc marți Intrarea Maicii Domnului în Biserică, primul praznic important din Postul Crăciunului şi cel mai nou dintre acelea care aduc cinstire Preacuratei Fecioare.
În 21 noiembrie, ne aducem aminte de ziua în care Sfinţii Ioachim şi Ana au dus-o pe fiica lor Maria, în vârstă de trei ani, la Templul din Ierusalim, după cum făgăduiseră. Celebrată de întreaga creştinătate, această zi face trimitere la momentul în care Duhul Sfânt a început să lucreze ca s-o pregătească pe viitoarea Născătoare de Dumnezeu.
Praznicul s-a ţinut prima dată în veacul al VI-lea când, lângă ruinele templului unde a crescut Maica Domnului, a fost construită o biserică închinată ei.
Sărbătoarea este marcată cu cruce roşie în calendar, postitorii au acum dezlegare la peşte, iar sensul profund al Intrării Maicii Domnului în Templu este asociat cu intrarea creştinilor în Biserică, prin Sfintele Taine şi chemarea oamenilor la permanenta comuniune cu Dumnezeu.
Într-o bună zi, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat lui Ioachim, anunţându-l că va fi tatăl unui prunc care se va umple de Duh Sfânt din chiar pântecele mamei sale şi va fi vas ales al lui Dumnezeu. Spusele vestitorului s-au adeverit şi, peste nouă luni, Ana a născut-o pe Maria, cea care, fără a cunoaşte bărbat, avea să fie Maica Domnului nostru, Iisus Christos.
Ioachim şi Ana şi-au ţinut făgăduiala şi au dus-o pe fiica lor la templu, într-o zi de 21 noiembrie, pe când aceasta avea doar trei ani. Aici, la templu, Maria şi-a petrecut întreaga copilărie, crescând în curăţenie sufletească, rugându-se neîncetat şi citind Scriptura împreună cu alte fecioare, văduve şi preoţi.
Tradiţii şi obiceiuri din bătrâni
În ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, copiii din satele de odinioară puneau crenguţe de măr în vase cu apă. Ţinute la lumină şi căldură, ele ajungeau să înmugurească şi să înflorească, iar în noaptea Noului An slujeau drept sorcove.
Acesta este, de altminteri, motivul pentru care colindele româneşti vorbesc, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ-mărgăritar. Şi jordiţa Sfântului Nicolae era, odinioară, tot de măr. Se credea că, dacă aceea înflorea până de Naşterea Domnului, sfântul a mijlocit pentru iertarea păcatelor posesorului crenguţei.
Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică este considerată o zi a luminii, când credincioşii se roagă ca aceasta să nu fie învinsă de întuneric şi ca moartea să nu biruie nici ea asupra vieţii.
În 21 noiembrie, creştinii aprind lumânări pentru dragii lor dispăruţi, în credinţa că, astfel, ei vor avea drum luminat prin lumea de dincolo.
Tot acum, în bătrâni se făceau previziuni meteorologice. Se crede că, dacă în ziua sărbătorii este soare şi senin, vara viitoare va fi una secetoasă şi uscată.
Norii de pe cer, la data praznicului, prevesteau molime, iar ninsoarea – o iarnă geroasă. În vechime, românii dădeau pomeni, însoţite de câte o lumânare aprinsă, de sufletul copiilor morţi nebotezaţi şi al rudelor care s-au săvârşit din viaţă fără feştilă la căpătâi. Şi mai credeau bunicii şi străbunicii noştri că, în această zi de mare sărbătoare creştinească, se deschid cerurile, iar cei cu sufletul curat pot pricepe graiul animalelor.
De Intrarea Maicii Domnului în Biserică, se cere ca oamenii învrăjbiţi să se împace şi să-şi ceară iertare, pentru ca Postul Crăciunului să le fie întru zidire şi înduhovnicire. În popor, oamenii făceau la această dată apă de leac punând vase pline în dreptul sfintelor icoane şi aprinzând câte o lumânare.

Sursa – renasterea.ro