m-am obișnuit, ca arborele cu toamna,
cu ideea că moartea va veni într-o zi,
dar nu moartea mea mă înspăimântă,
ci a prietenilor mei,
a femeilor care au semănat lumină peste nopțile mele,
sfârșitul lor va fi sfârșitul meu

atunci când nimeni nu-și mai aduce aminte de tine,
abia atunci mori cu adevărat
stâncile, netezite de lacrimi cândva, vor rămâne uscate
și bălăriile vor crește în voie
peste mormântul tău, rămas o groapă fără sens
iar câinii vor stropi cu nepăsătoarea lor urină
piatra de sub care pândești
semnul unei aduceri aminte

Lucian Avramescu, 2 august 2016, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]