Muții de la cișmea

 

Am oprit să iau un bidon cu apă, de la cișmeaua de la Mârlogea, de sub pădure. Aici, unde-i coadă mereu, mulți venind cu zeci de canistre și bidoane de la București, pentru apa care-i limpede, rece și bună, se găsea un singur autoturism Logan și trei inși care tăifăsuiau alături. Doi bărbați, unul cu ochelari, gesticulau stând pe canapeaua pusă de primărie pentru drumeți, iar o femeie se agita în picioare, lângă ei. Ajuns la doi pași, i-am salutat, dar n-am primit răspuns. Atunci am remarcat tăcerea deplină care însoțea – era evident după gesturi – o polemică. Cei trei polemizau cu mímica și mâinile. Nu se certau, fiindcă zâmbetele reveneau pe chipuri uneori, dar mimicile se aspreau iute, gura – fără sunet – mima nemulțumiri prin rictus și amenințare. Gesturile erau multiple și complicate, degetele încălecându-se și îndoindu-se într-o vorbire perfect înțeleasă de cei trei.
Am rămas, spălând inutil un bidon de cinci litri, numit azi PET, trăgând nu cu urechea, fiindcă era inutilă, ci cu ochiul, dintr-o curiozitate vinovată, jurnalistică sau scriitoricească, spre a înțelege pentru ce se ceartă acei oameni. Din când în când, ca la un semn, când cel cu ochelari spunea relaxat-nervos ceva, femeia care stătea în picioare și bărbatul așezat lângă vorbitor, ridicau ca la comandă un deget în sus, înțepând aerul. Nu spre Dumnezeu, fiindcă gestul nu avea evlavie, ci spre cineva de sus care avea un rol în polemică și era indicat, în deplin acord, cu nemulțumire și revoltă.
Mi-am umplut recipientul cu apa de sub pădure și am mai rămas, căutându-mi cheia mașinii în buzunarele în care nu era, fascinat de această discuție civilizată, aprinsă și mută. Cei trei care poposiseră aici nu mi-au acordat atenție, așa că jena mea era de prisos.
Discutau, punând eu cap la cap și alte gesturi, politică. Cetățenii surdo-muți de la cișmea, oameni perfect normali de altfel (surzi, fiindcă nu mi-au răspuns la salut), sub o zi blândă de toamnă, după ce și-au umplut portbagajul cu apa minunată de la intrarea în Sângeru, au dezbătut ce dezbatem toți. Nu cred că discutau despre referendumul care nelămurește o lămurire, inutil și costisitor, bun să-i deșerte lui Dragnea în buzunarele largi voturile preoțimii. Preoții par cei mai interesați de subiect, cu toate că Papa de la Roma a recunoscut că un procent îngrijorător de prelați se dedau la obiceiuri necreștine, confundând nevasta cu copiii aciuați pe lângă chinovii și amanta cu prelatul june din odaia de alături.
Poate că vorbeau despre scumpirea zarzavaturilor, că un kil de vinete a ajuns să coste cât un sfert de pensie. Poate că aceste persoane stimabile, cu dizabilități pe care inteligența lor le-a depășit, vorbeau despre jandarmii carea au bătut tot ce le-a căzut sub pulan în Piața Victoriei, mai puțin pe cei care incendiau niște arbuști de tuia și dădeau cu pietre. Aceștia păreau ”cetățeni sub protecție” că niciun ciomag electric nu s-a atins de ei și – la o lună și jumătate de la 10 august – rămân neidentificați!
Nelămuriți, ca și mine fiind, arătau nervoși în sus. La regizorul măcelului? Sau se întrebau de ce doamna Dăncilă, la Bruxelles, s-a dat surdo-mută la întrebările insistente și legitime ale ziariștilor europeni legate de referendum.
Să fi auzit ei că unii miniștri, după ce au fost chemați matinal de Dragnea, au început să-și dea demisia, pentru a nu fi remaniați rușinos?
I-o fi nemulțumit faptul că remanierea, ca toate cele de până acum, n-o face premierul și n-o aprobă CEx-ul, cum minte același, ci un singur om, în biroul lui care-a fost plănuit pentru Ceaușescu?
Supoziții. Limbajul acestor oameni, veniți să ia apă de lângă pădurea satului meu, bucureșteni – Loganul avea număr de Capitală – vorbeau pe muțește, așa cum vorbim și noi, cei mai mulți. Grav e când surdo-mută e política, în totalitatea ei confortabilă, lăsându-l pe unul singur să vorbească și să decidă. Cu gestul, cu mímica superioară, cu fapta.
Lucian Avramescu