Ne-au luat mine, uraniu, țara toată. De bunul simț, cine ne-a jefuit?

 

E trist, din ce în ce mai trist în țară
Au dispărut mine și căi ferate
Dar din subsolul sufletului dus e
Un minereu mai prețios ca toate

Se cheamă, se chema, din străbunime
Bun simț, prezent pe uliță și-n școală
Relația dintre bunici, nepoți
Era-n urmași o mantie regală

Distribuie prietenilor

Era ca dorul, ca văzduhul pur
Intraductibilul nemărginirii
Azi cineva ne-a jefuit, luând
Din noi subsolul prețios al firii

Aurul ultim, partea de lumină
Care e-n om, de când se naște el
Cine ne-a tuns de tot de omenie
Și omul se prezintă astăzi chel?

Văd lume care nu era pe stradă
Văd tineri înjurând la Înviere
Și văd, când cântă blânzi copii Reîntregirea
Cum îi îngână unii și beau bere

Cine-s, întreb, cei care-s vizavi,
Cei care strigă, râgâie, nechează?
– Bunicul unuia-i căzut la Mărășești,
Dar mintea lui nu-i niciodată trează!

Știu, minereurile, țara toată
Ne-au fost ca Horea, trase azi pe roată,
Dar cine, nu-n condiții de război,
Ne-a jefuit de bunul simț din noi?

Cine-a extras poporului acesta
Ca pe-o măsea de minte și de har
Din suflet, din gândire, din povețe,
Acel străbun și neatins altar?

Cine-a suit a jegului domnie
A putregaiului ascuns în noi
Cine a decretat război civil
De-a ne batjocori chiar noi pe noi?

Nu, n-a venit aici străinătatea
Și ne-a luat bun simțul ca pe-o mină
Suntem chiar noi, schimbând azi omenie
În gena care pare asasină

Mi-e milă de poporul meu ajuns
La mâna lui, nu la una străină
Jegul s-a instalat nu numai sus
Ci jos, în mioritica grădină,
Unde chiar bunul simț a fost ucis,
Unde s-a stins și ultima lumină
Și nimeni din afară nu-i de vină
Și nimeni din afară nu-i de vină
Lucian Avramescu