Tragedia marilor valori: Nicolae Grigorescu, desconsiderat de criticii vremii pentru că în finalul vieţii aproape orbise
În ultima parte a vieţii, Nicolae Grigorescu aproape orbise, dar picta. A privit opera sa românească cu mâinile.
Cu Nicolae Grigorescu, destinul a jucat cartea ironiei – pictorul suferea de hipermetropie. Degradarea vederii o simţea de la an la an. Obiectele începeau să îşi piardă conturul, totul devenea neclar, iar efortul de a focaliza era un proces dureros. Ochelarii nu l-au ajutat, însă din vreme în vreme îl păcăleau cu momente de limpezire.
Culoarea din pensula lui Grigorescu începe să îşi piardă intensitate în ultima parte a vieţii – cu cât orbea mai mult, cu atât culoarea dispărea mai mult de pe pânză. Portretele devin mai diluate, fără o formă bine definitivă, căpătând astfel o notă mai personală. Coincidenţă sau nu, această „perioadă albă“, cum am numit-o specialiştii, este şi cea mai românească.
Portretele cu ţărănci, carele cu boi şi pădurile realizate aşa cum învăţase de la Barbizon au fost privite mai mult cu mâinile, considerate de către artist o continuare a ochilor. „Tulburările de vedere, care începuseră să-l îngrijoreze încă de prin 1887, se accentuează. Înceţoşată, privirea lui făcea ca înseşi peisajele să capete o anumită nebulozitate, poetică ce e drept şi uneori asemuitoare câmpiilor noastre dunărene estompate într-un colbuit amurg de vară pictate aproape fără contur, în culori diluate, reduse la tonalităţi alburii, tablourile lui păreau a fi presărate cu o pulbere argintie, cu un dalb zăbranic ce le da acel aspect ceţos care va îndreptăţi pe istoricii de artă de mai târziu să denumească această perioadă «albă». În contrast cu epoca tinereţii şi a maturitătii, când paleta pictorului era de o viguroasă bogăţie cromatică“, îi critica îngăduitor opera Barbu Brezianu.
Operele din „perioada albă” au reprezentat, fără îndoială, apogeul maturităţii sale artistice. Însă criticii vremii, descurajaţi de formele difuze, n-au văzut în ele poezia României profunde. Le-au desconsiderat, catalogându-le lucrări de o calitate slabă. Grigorescu n-a mai vândut ca-n tinereţe. La moartea sa, chiar s-a subliniat că nu ar trebui judecat după ultimele sale creaţii – iată, din nou, ironia sorţii.
Citeste mai mult: adev.ro/q64ayv