…și va arde mult timp de-acum înainte! Pentru că acolo este și inima LUI, este și lumina pe care o dăruiește fiecăruia dintre noi, acolo este și sufletul celui care a gândit și pornit această lucrare. Fosforul arde și întreține arderea, fosforul e prezent în neuronii celui care gândește cu adevărat, discerne, analizează, hotărăște. Fără fosfor, nu prea avem ce să căutăm pe această lume, doar dacă se dorește a fi așa…vegetativi… ca existență însă, fără lumină, fosfor, ca trăire reală, nu. Zorii sunt buni, aduc lumina, amurgul e și el bun, acoperă și păstrează acolo, în sine, lumina, o redă apoi zorilor, care, buni și darnici cum îi știm, o dau și îmbracă ziua cu această minunată mantie. Da, lumina întreține viața, descoperă adevăruri, („ ehei, când totul va ieși la lumină”…mai spunem uneori când știm că poate, pe moment ni se oferă o minciună în toată splendoarea ei), lumina e cea care a arătat drumul celor trei magi, și tot ea, lumina, poate fi și unitate de măsură: zi-lumină, an-lumină, dar, gândiți-vă este și unitate de măsură pentru cei cu adevărat înzestrați de natură cu darul cunoașterii, al căutării permanente, omul cu adevărat luminat care poate la rându-i învăța pe alții cunoștințele acumulate peste timp.

Flacăra candelei din „Biserica de piatră” îngemănează parcă toate aceste forme pe care le poate reprezenta lumina, pentru că ea arde și tot ce arde are și un consum lăuntric și se știe, poate-i cel mai înălțător sentiment când arzi cu adevărat pentru alții, dându-le din lumina ta. „O candelă arde în Biserica din Livadă”, pentru că EL va veghea asupra casei pe care inimi adevărate, brațe vânjoase i-au construit această minunată casă. „O candelă arde în Biserica din livadă” și va arde mult timp de-acum înainte…