Femeia mea te chem în astă seară
E-o seară nesfârșită, milenară
Ce nu dă-n iarnă și nu dă în vară
Te chem și-aș vrea să vii ca prima oară

Iubita mea uitată într-o gară
Vino din nou în rochia ta ușoară
Să-mi fii buchet de maci la subsuoară
În noaptea ce se-anunță milenară

Ți-am fost eu felinar, fi-mi felinară
Femeia mea cu trupul de vioară
Trupului meu fierbintea lui brățară
Care nemuritor îl înconjoară

O noapte infinită mă-nfioară
Poate-am murit și nu vom mai fi iară
Și-a putrezit și rochia ta sprințară
Purtată-atunci, cândva, odinioară

Și nu mai ai nici trupul de vioară
Nici macii mirosind în ierni a vară
Un infinit lugubru ne măsoară
Și nici nu mai ieșim ca prima oară
Fluturi frumoși în altă primăvară

Lucian Avramescu (din volumul recent apărut, ”Cartea fără nume”, teatru și poezie)