O televiziune, pe care s-a nimerit s-o butonez acum, a transmis un lung reportaj de imagini nefasonate și dialog abrupt cu pensionarii care au protestat ieri, zgribuliți, pe trotuarul de la Cotroceni. Chipuri muncite de ani, femei care piteau sub un ruj ieftin, suferințe care nu mai puteau fi pitite, bătrâne cu dinți puțini sau fără, clamând o neputință și strigându-și revolta. Acești oameni se certau cu un Iohannis nevăzut, pe care îl urau profund fiindcă ”le-a furat țara” și le ia pensiile. Se mai certau, unii dintre cei intervievați, cu tinerii din Piața Victoriei. ”Ce au făcut ei pentru țara asta? Nimic!” – își răspundea singur un bărbat care purta afișul mic, format A4, scris într-o gramatică aproximativă, în care încercase să înghesuie toată îndârjita lui ură. Fiindcă ură era și pentru persoana augustă a celui bănuit în Palat și față de ”drogații” din Piața Victoriei.
Iată, îmi spune cineva, oamenii scoși de Dragnea la demonstrație. Nu sunt scoși de Dragnea. Nu cred. Șeful suprem al PSD-ului contemporan n-ar fi scos acești oameni sinceri în nefericirea lor, mulți dintre ei părând personajele azilului crud numit România. Erau și persoane, nu multe, ceva mai vânjoase. Dacă erau scoși de Dragnea, cum aud că va face în această săptămână, va alege din poporul PSD luptătorii, musculoșii, rezistenții la tăvăleală, exersații în bătăliile începute, cu alte generații, de Iliescu împotriva lui Coposu care ”vindea țara străinilor”. N-a vândut-o Coposu. Au vândut-o FSN-ul și cei care descind din el. Poporul devotat urmașilor domnului Iliescu, dincolo de profitorii care au făcut uriașe averi de pe urma carnetului de partid și funcțiilor mari dobândite, a rămas la fel de năpăstuit, iar bătrănețea celor de azi e identică bătrâneții celor de acum aproape 30 de ani. Mulți care scandau atunci ”Iliescu apare/ Soarele răsare!” au murit săraci. Țara, cu petrol și păduri și fabrici, pe care o ”fură” acum Iohannis, era fundamental pierdută, inclusiv în substanța ei morală. Pensionarii care scandau ieri la Cotroceni, mulți cu chipuri care explicau prin scrisul ridurilor, fără iluzia de a ne păcăli, viața lor chinuită, anevoioasă, în sărăcie lucie, ”Dragnea nu pleca/ noi suntem de partea ta!”, sau ceva de genul acesta, erau sinceri în suferință. Ăia din Piața Victoriei, care ”n-au făcut nimic pentru țară” le pun în pericol pensia prăpădită și cei 50 de lei sau mai puțini promiși. De ce nu lasă guvernul să-și facă treaba?
Guvernul, guvernele, toate, au cam făcut-o, dar niciodată în folosul marelui azil de bătrâni care este România. Bătrânii, cei mai mulți, au rămas mereu abandonați în lunga lor nefericire.
Sigur, sunt și privilegiați. Sunt și bătrâni norocoși, pe care o creștere a pensiei cu 100 de lei nu-i mișcă și-i insultă chiar. Votantul sărac a fost învățat să i se dea ceva, plată cât de mică, pentru a merge la urne. Din 89 încoace au fost dresați să meargă să pună ștampila pentru o sticlă de ulei, pentru kilul de zahăr, pentru pufoaica Băsescu. Azi, tăindu-se rețeta camioanelor cu daruri, devenită riscantă, au votat pentru promisiuni. Iar ele au venit cu carul.
Nu, protestarii de ieri de la Cotroceni erau sinceri în agresivitatea lor. Ce vă băgați voi, nemernicilor, chiar dacă ne sunteți nepoți? De ce ne luați, ca din cutia milei, puținul? Dragnea a spus că ne dă. De ce nu-l lăsați? Voi vorbiți de libertate, drepturi cetățenești, să nu fim mințiți și considerați proști! Ce mă interesează pe mine care n-am bani să-mi plătesc curentul și stau cu becul aprins cinci minute pe seară, cât să-mi fac un ceai și să nimeresc ochiul la aragaz, de ordonanța care nu știu pe cine pune în libertate. Să-i pună, dar să-mi dea și mie ceva! Trist, dar și tristețea a decăzut. Nu se mai plânge pentru țeluri înălțătoare. Chipurile de aseară de la Cotroceni, cele mai multe, erau ale unor oameni absenți de la împărțirea iluziilor înalte. Da, din acest punct de vedere ei sunt electoratul captiv al domnului Dragnea, care a știut, ca un iluzionist dibaci, să joace exact ce trezește la un pic de nădejde chinuita viață a acestor oameni. Cinică și perfectă campanie electorală, sub care a ținut ascunsă ținta țintelor, pentru el și pentru alții. Dar la marele miting programat, cu membri de partid unul și unul, aduși cu autocarele sau limuzinele din țară, nu vor încăpea trăitorii sinceri din azilul România, care au protestat ieri. M-a durut că un fiu sau nepot, al altui pensionar care nu era acolo a aruncat cu bulgări de zăpadă în acești oameni care nu mai pot trăi altcum decât ca prizonieri ai minciunii. Cei care i-au furat ani și ani, călăii lor, sunt cei de la care așteaptă izbăvirea, un bacșiș care devine și bacșiș sufletesc. Din acest motiv îl iubesc sincer pe Dragnea, chiar dacă politicianul respectiv, putred de bogat, este – zice-se – un desăvărșit escroc.
Rogu-vă, oameni tineri și buni, să nu râdeți de azilanții abandonați ai unei Românii golite de o treime din populația activă și rămași la mila lui Dragnea. Ei nu vor înțelege și chiar dacă înțeleg, nu au nevoie de o ”România mai demnă”, nu mai au timp pentru ea, ci de cineva care să le mai arunce un mărunțiș în buzunarul mereu gol.
Ultimele alegeri, cu puțini alegători la urne, câstigate detașat de Dragnea, s-au bazat pe victimele celor trei decenii de furt care au devenit, stoarse de ultima speranță, o perfectă masă de manevră. Nu aruncați, domnilor puști, cu bulgări de zăpadă în bătrânii care vă înjură. La câte fărădelegi și prostiri au îndurat și îndură, îngăduiți-le abuzul de a nu vă înțelege. Dați în alții, dar nu cu zăpadă, ci cu piatra dureroasă a adevărurilor pe care le strigați în marile piețe ale României care s-a trezit. Strigătele voastre pedepsesc hoții, netrebnicii și, până la urmă, țara asta – eliberată de ei – va trebui să ajungă condusă de barbați de stat adevărați, patrioți care să ardă pentru țara și poporul lor.