Obrazul gros al partidelor, ca anvelopa de camion

Partidele, în România, au obrazul gros. Toate. Chiar și unele tinere, la vârsta de purcel politic, unde șoriciul ar trebui să fie mai subțire. Cele bătrâne îl au gros, gros, ca o anvelopă de camion. Repet, toate partidele, din faza plămădirii, de parcă ar fi o probă de admitere obligatorie, cum e la sportivi obligația de a fugi în nu știu câte minute trei kilometri, trebuie să dovedească rezistența de obraz gros și aptitudinea de obraz gros. Abia după aia trec celelalte examene – ale șpăgii, ale disprețului față de alegător, ale detentei la îmbogățire.
Rezistența la critică, la adevărurile turnate în față fără menajamente, care ar face orice individ cu un pic de bun simț să roșească, e iar o probă obligatorie pentru a fi, ca individ, un politician performant, membru de vază al unui partid cu obrazul gros.
Iau, pentru a nu fi acuzat că vorbesc în vânt, exemple din partidele cu exercițiu și călire în luptele mizerabile, PSD și PNL.
Mișcările uriașe de stradă din ultimele zile, cele care l-au suit de frică în elicopter pe Ceaușescu, n-au clătinat un rid al rușinii in mimica exersată a PSD. Au trecut zile cu zeci și sute de mii de oameni în stradă, iar chipurile au rămas relaxate și chiar obraznice. Mai mult, liderul suprem Dragnea, susținut jenant de firimitura dată pensionarilor între care mă găsesc, a comparat lumea generațiilor de mijloc ieșite în stradă, cu ”minerii”. Cine-s minerii la care se referă domnul Dragnea? Cei pe care FSN-ul din care făcea parte i-a adus să sfărâme Capitala și deodată cu ea un prestigiu frumos căpătat la Revoluție. Trebuie să ai – iar el e azi partidul – obrazul cumplit de gros.
PNL, partid care are doar trecut așa cum se prezintă acum, dominat de foștii argați ai lui Băsescu, un alt politician care are o anvelopă de obraz, e și el așișderi, chiar dacă face azi declarații în favoarea ”mulțimii active și inteligente”. Sunt uneori și ”mulțimi proaste”, dar și ele, indiferent din ce unghi le privești, merită luate în seamă. Doamna Turcan, lider interimar al PNL, provenită din vecinătățile băsiste, vorbește. În general bine. Dar capacitatea mea de a uita nu se poate dezbăra de amintirea, cel puțin jenantă pentru o madam Turcan cu obraz, a acelui moment când tămâia făptura adulată de șef și, ca atare, adulată prin supusă contaminare de întregul partid, a Elenei Udrea, de la care venise ”să împrumute lumină”. ”Elena, tu ne aduci lumină!” Pe evrei, ieșiți din sclavie, i-a plimbat Moise, zice-se, 40 de ani prin pustie pentru a se dezbăra de statutul de sclavi. Pentru a învăța să fie liberi. Cum s-o cred eu mântuită pe această Raluca Turcan, șef provizoriu virginal al unui partid care a făcut istorie și care azi nici de râsul curcilor nu e, fiindcă asta ar presupune o prezență?
Partidele politice, prin politicienii lor firește, dar și prin atitudinile de ansamblu, arată un obraz de anvelopă poporului. Iar bătălia, care nu s-a încheiat, pentru perpetuarea LEGALĂ de astă dată, a furtului, arată până unde poate urca cinismul și măgăria. Va putea cineva să răzuiască starea de obraz gros și de șorici vechi care învelește, protector, partidele politice din România? Mă îndoiesc! A devenit, devine pe zi ce trece, o malformație genetică, așa cum malformație genetică a devenit sărăcia în care trăiesc mult prea mulți năpăstuiți, gata să-și dea viața pentru prigonitorii lor.
P.S.
De ce n-am pomenit lipsa de obraz a unuia care-i strigat cu porecla ”domnule ministru al Justiției”? Fiindcă n-am vrut să cobor atât de mult recolta mea de exemple.
P.P.S.
Ce-i de făcut cu politicienii care au greșit doar disprețuind poporul? Ce-i de făcut cu ei? Să iasă, ca la acel jurământ pe Biblie, la învestire, îngenunchind în fața nației ca-n fața lui Dumnezeu, fiindcă poporul ar trebui să le fie Dumnezeu, și să ceară iertare. Din tot sufletul, tare, nu ca hoții care intră la pușcărie pentru a deveni mai buni și ies mai hoți.Să ceară sincer iertare poporului roman care avea șansa să fie, eliberat de comunism, cel mai prosper din Europa și a fost jefuit atât de nemilos, încât e azi cel mai sărac.