Ultimate magazine theme for WordPress.

Păcatele grave pe care le facem la masă

0 641

Mancarea si mancatul reprezinta unul dintre aspectele fundamentale ale vietii pe pamant. Plantele, animalele si oamenii sunt dependenti de hrana. Fiecare organism viu mananca potrivit celor puse in firea lui. Astfel, omul se hraneste cu mancare aleasa, animalele mananca plante ori carne, iar plantele se hranesc, in mare parte, cu lumina si saruri minerale.

Daca privim atent spre procesul de hranire intalnit in aceasta lume, vom observa caracterul de jertfa al fiecarei fapturi, adusa la viata de Dumnezeu. Dupa cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, „toata faptura este impregnata de Cruce”. Prin urmare, toate cele vii de pe pamant se jertfesc unele pentru altele: mineralele se jertfesc pentru plante, plantele se jertfesc pentru animale, iar animalele se jertfesc pentru oameni. Cat de fireasca se vede acum jertfirea omului pentru Dumnezeu, ca pentru Acela care mai intai s-a jertfit pentru om si pentru toate.

Daca mancarea si mancatul implica atata jertfa si atata ratiune dumnezeiasca, cum putem sa ne asezam la masa fara a ne inchina, fara a multumi pentru cele aflate inainte, ori fara a cinsti dupa cuviinta jertfa facuta de faptura, in ascultare fata de Dumnezeu, spre hrana noastra ?!

A manca fara sa multumesti
A manca fara a multumi lui Dumnezeu pentru hrana de zi cu zi, inseamna a necinsti ajutorul lui Dumnezeu si binecuvantarea data de El fapturii, spre a creste si spre a da rod bun, la vreme potrivita. Aceasta este totuna cu omul care se crede stapan a toate si atotputernic, care munceste si se increde in sine, asteptand cu certitudine rodul mainilor sale, la vreme.
De cate ori insa munca nu s-a aratat lipsita de roada, de cate ori pamantul muncit nu si-a dat rodul lui ?! De multe ori, din pricina pacatelor, a mandriei si a autonomiei fata de Dumnezeu a celor care l-au lucrat. Si cu toate acestea, omul tot nu s-a invatat minte; el inca se crede puternic si stapan peste ratiunile fapturilor.
„De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste.” (Psalm 126, 1) Putem continua, zicand: de n-ar creste Domnul plantele, in zadar s-ar uita omul la ele; de n-ar umple Domnul de rod pamantul, in zadar l-ar munci omul.
Munca omului este continuata de binecuvantarea lui Dumnezeu. Astfel, munca rodeste ca urmare a stradaniei omului si a dragostei lui Dumnezeu. Omul sadeste si ingrijeste, iar Domnul cresti si rodeste. „Un om arunca samanta in pamant, si doarme si se scoala, noaptea si ziua, si samanta rasare si creste, cum nu stie el. Pamantul rodeste de la sine: mai intai pai, apoi spic, dupa aceea grau deplin in spic. Iar cand rodul se coace, indata trimite secera, ca a sosit secerisul.” (Marcu 4, 27-29)
La masa, inainte de a manca, cat si dupa, omul trebuie sa multumeasca lui Dumnezeu pentru ca a binecuvantat munca sa, ca s-a milostivit spre lucrarea mainilor lui. Cu toate ca cel ce lucreaza pamantul are sanse mai mari sa isi constientizeze neputinta in privinta rodirii pamantului, atat cel care munceste pamantul, cat si cel ce lucreaza la birou, trebuie sa-si dea seama de sursa hranei lui, anume dragostea si marea mila a lui Dumnezeu.

A manca in graba
Omul zilelor noastre a ajuns sa manance in cea mai mare graba. Cand omul abia daca isi mai aseaza masa, cu tacamuri si farfurii, cu paine taiata felii si celelalte necesare mesei, atunci el „nu mai afla vreme” spre a face o scurta si smerita rugaciune, ori macar o sfanta Cruce.
Lucrurile incep a semana cu un furt. Iti intru in bucatarie, imi iau ce imi place si fug repede, mancand pe cale, fara a saluta, fara a cere voie, fara a multumi. In mintea mea, sunt convins ca cele luate mi se cuvin, doar „am facut efortul de a le lua singur”.
Graba impinge spre o desacralizare a mesei si a mancarii. Cand vedem mancarea ca pe o prada si ca pe ceva luat in viteza, intre alte doua actiuni ale zilei, atunci el nu mai are vreme sa gandeasca la aceasta, sa se bucure de rodul pamantului, de darurile lui Dumnezeu.
Care lucru bun se face in graba? Oare nu cunoastem toti cuvantul „graba strica treaba” ?!

A manca mult
Cu toate ca atat Parintii Bisericii, cat si medicii, ne spun acelasi lucru, noi ramanem tot surzi. Tot omul luminat la minte, fie el om simplu, ori de stiinta, spune: „Mananca putin si des.” Insa noi, in surzenia mintii noastre, tot ce stim facem. Prin urmare, mancam mult si rar (ori des).
Nimeni vreodata nu a indemnat la multa mancare, afara de diavol si de patimile sadite de acesta in omul lipsit de trezvie. A manca mult inseamna a fi supusi orbeste patimii imbuibarii, lucru ce duce atat la lenevirea sufletului si la aprinderea spre desfranare, cat si la imbolnavirea trupului. Omul care mananca masurat este cu mult mai viu si mai sanatos decat acela care se imbuiba fara masura.
Vedem cu imbuibarea umple spitalele de bolnavi, iar postul si masura il intaresc pe om. Amintim aici de postul Proorocului Daniel si al celor Trei tineri din cuptorul Babilonului, care, desi erau hraniti cu seminte (post), s-au aratat mai frumosi decat cei hraniti cu multe desfatari.
Omul are nevoie de putina hrana, spre a vietui sanatos si in putere. De multe ori, saracia l-a ajutat pe om sa manance masurat si sanatos, ba inca sa si multumeasca Domnului pentru toate. Cei drept, cand munca devine mai ostenitoare, si mancarea trebuie sa devina mai consistenta.

Continuarea pe ganduridinierusalim.com

loading...

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata