Întrebarea, înghesuită azi, telefonic, în viața mea privată, a reușit să mă enerveze. După ce am înjurat în mine, neauzit, pe potriva educației de uliță pe care o am de mic, mi-am tras respirația în zona calmului și am răspuns așa:
Nădăjduiesc să nu fiu nevoit să votez, ca unică șansă de supraviețuire a nădejdilor mele, doar între acești doi cetățeni politici. Poate mai e ceva, cineva, altcineva. Pe Dragnea nu l-aș vota nici sub amenințarea plutonului de execuție. Iohannis mă dezamăgește progresiv, după ce l-am votat cândva, imaginându-mi-l român-neamț, dar nu e decât autohton, ca mai toți politicienii acestei țări.

Am fost întrebat apoi dacă România merge bine. Am răspuns că merge prost, ultimul exemplu fiind deplasarea mea la mare, pe autostrada soarelui, unde, cam 40 de kilometri, am mers ca pe arătură. Țara progresează în continuare în construcția de vile făcute din banii de șosele.
Cine a păpat banii de asfalt, unde se duc impozitele pe amărâtele mele venituri? De ce România nu progresează decât în bilanțuri trucate și arată peste tot șifonată, ca o rochie de mireasă luată de o sută de ori cu împrumut și ca un asistat social din satul meu, beat, dormind în șanț?

Apoi m-a sunat un distins profesor, medic renumit și, vorbind la un moment dat de politică, mi-a spus că România nu are opoziție, așa că de 30 de ani votează, cu sincope neglijabile, șmecheri care se dau de obicei social-democrați, iar în viitor – cum zice, sigură pe ea, doamna Plumb – va vota la fel. Vom câștiga, a zis, tot ce înseamnă vot. Toate voturile sunt și vor fi ale noastre. Primăriile, parlamentul intern și european, câștigăm tot! Cu alte cuvinte vor guverna până-n mileniul următor, până la sfârșitul lumii, și – prima oară – i-am dat dreptate.

Ministrul PSD face valuri, firește, că tot e la mare, iar eu mă gândesc prima oară că ăia cu sondajele nu mint. Asistații social sunt mai puternici și mai numeroși. Cine are în mâini asistații, are puterea. Cine amăgește pensionarii, are puterea. România, ca-n orice democrație, merge pe votul celor mulți, care sunt extrem de puțini . În pixul și portofelul câtorva stă destinul sărăciei noastre.
Revenind la întrebarea inițială : nu-l votez niciodată pe Dragnea și nu mai pun ștampila nici pe românul pe care l-am crezut neamț. Caut un patriot, atât, onest și deștept, dar cer prea mult, fiindcă nu-l aflu în ceața care acoperă chinuita mea patrie.
Lucian Avramescu