Pentru cine bat clopotele în satul România?

În dimineața asta, ca și ieri, ca și săptămâna trecută, bate clopotul bisericii din Sângeru a mort, de parcă bronzul cu limbă din clopotniță a rămas atârnat de-o unică sonoritate, lungă, plângăcioasă, suindu-se la cer pe scripeții unei înfrângeri fără drept la retur, ca un fum sonor care se diluează în văzduh. Pentru cine bat clopotele, întreb o femeie aflată la prașilă, în grădina vecină? Tresar, fiindcă brusc îmi vine în minte titlul romanului lui Hemingway, cel cu războiul civil din Spania. Nu știu, zice femeia. Ieri l-au înmormântat pe unul de pe Țarnă. O mai fi murit altul, că nu bat ăștia de tâmpiți. Femeia e nădușită și n-are chef de vorbă, sapă singură, iar soarele s-a suit pe cer ca o găleată roșie care toarnă foc.
Acum câteva zile au fost la mine să-mi încarce și descarce o remorcă de lucernă, Tinel și Cătălin, noii gropari ai satului. Au venit după mari rugăminți și o plată dublă, udată cu țuică. Suntem prinși dom Lucian. Mor ăștia pe rupte, nu ne lasă o zi să respirăm. Cei doi, bărbați bine articulați pe picioare, sunt de un an și jumătate gropari, prinzând o ”vacantare de post”. Câștigați bine? Anul trecut luam două milioane jumate de groapă, fără zidărie. Acum am suit și noi prețul la trei, că toate s-au scumpit. La ăștia care vor zid nu ne mai ducem că ne canonim două zile la o groapă și sunt neamuri care mai fac și garagață că nu e bine, că nu e drept zidul! Să și-o sape singuri! – zice cu năduf Cătălin. Cum de n-ați plecat și voi în lume, ca mai toți, în Spania, în…? Nu plecăm noi să lucrăm la alții! – spune Tinel, care e blond și are 45 de ani. Să ne ducem sclavi? Aici, în țara noastră muncim, că e de muncă. M-am liniștit. Groparii sunt singurii care nu ne pleacă.
E soare, grădina trebuie udată, altfel se pârjolesc răsadurile, cam pirpirii, că altele nu erau, cumpărate de soață din piața din ce în ce mai săracă a orășelului Urlați. Seceta usucă tot. Vasile Americanu îmi spune că mistreții fug din câmp, unde dădeau iama prin grâu, spre albia Cricovului, să bea apă noaptea. Grâul e fără bob, așa că treieratul, care urma să înceapă, va fi o cosire de paie. În pământ, crăpăturile au ajuns la o juma de metru.
Și totuși, pentru cine or fi bătând clopotele a mort? Statistica spune că mor zilnic de trei ori mai mulți români decât cei care vin din burțile mamelor lor, să le ia locul. Din țară pleacă parcă nouă inși pe oră, dacă-mi amintesc bine ultima statistică. Dar cine mai ține socoteala? Important e ca la vot să fie tot 18 milioane și ceva, adică mai mulți decât populația reală. Un expert ONU, român, spunea ieri că nimeni – politic – nu se mai ocupă de dezastrul demografic din țară. În satul Sângeru, uliță a satului România, care-i și ea un cătun al Europei, e mereu în funcțiune clopotul bisericii care bate a mort. Dascălul, un tip rumeior, nu pare ostenit și-l văd mereu agitându-se între două biserici și între doi preoți, bucuros ca groparii care nu se pot plânge că n-au treabă. Nici el nu pleacă.
Lucian Avramescu