Buni zori, colecționarului de pietre,
Călătorului neobosit printre astre,
Dresorului vulturilor de piatră
Și al cuvintelor rămase vii în vatră…

Poetul a fost și a rămas schimbarea
Chipului pietrelor și cel care a dus iubirea
La nivelul înalt, ultimul nivel, cel al cerului,
Mărturie vie a acestei iubiri e soția poetului…

În orice piatră vizitată e o bucățică din sufletul lui
Al celui care neobosit a adunat exponatele muzeului
Dar care într-o zi de iarnă a plecat în neantul țărânii
Să scoată ultima relicvă a neamului lui iubit, românii…

Dimineața v-a adus sfârșitul, dar devreme în zori
Ați dat binețe prietenilor, o faceți și acum de multe ori
Chiar dacă nu vă arătați, deoarece în fiecare poezie
S-au adunat cuvintele de iubire lăsate de poet să dăinuie.