Petrutza Petruta: Comentariu la ”Mutul din Cracovia”

Bună ziua! În Bărăgan respiri un pic de aer și vine o rafală de ploaie de te întrebi dacă ciclonul format deasupra Mării Negre a venit sau și-a trimis vestitorii să ne ude cu gălețile lor pline cu apă. Nu mai este vreme de vară, dar nici vremurile nu mai sunt cele care erau.

Cracovia vremurilor trecute, pe care ne-o descrieți în scris, își purta veselia într-un bar în care singurul om care era doar prezent era mutul din Cracovia. Gândiți cu multă durere, mutul nu era mortul îngăduit, el își trăia viața lui tăcută într-un loc în care veselia era mereu prezentă. De ce să facem o tragedie sau să dezvoltăm teorii ale conspirației? Mutul era un om care simțea nevoia să se afle între oameni veseli, oameni care voiau să se simtă bine și acel bar care „duduia de o viață clocotitoare” era locul unde alesese să-și aducă tăcerea și să-și demonstreze lui că viața merită să fie trăită.

Omul era dublu bătut de soartă, el era surdo-mut. Dar, trăia cu privirea, era viu cu trăirile și se simțea bine între oameni, oameni veseli. Da, fericirea lui era dată de trăirile celorlalți, de trupurile lor încălzite de băutură care se „zbânțuiau în ring cu o veselie nădușită”.
Grota și-o făurește omul atunci când consideră că retragerea este ultimul contact al lui cu viața. Un mut se exprimă mai greu, dar este viu și pentru că există o lege a compensației divine el are minte mai multă decât majoritatea celor care se exprimă gălăgios dar fără conținut.

Amintirile dvs. sunt pentru noi adevărate perle adunate în scoica sufletului, iar perlele depuse de dvs. ne aduc soarele chiar dacă vremea își plimbă hainele cenușii proaspăt spălate și le stoarce peste lume.