Maestre, buni zori în nemărginire
Îmi placea enorm copacul din tine
Mândru, nestăpânit în simțire,
Care nu-și pleca capul pentru oricine
Și semeț pedepsea orice nesimțire,
Căci ieri ca și azi, cete de netoți
Taxau țara și poporul fară simțire
Sărăcindu-ne zi de zi pe noi toți…
Astăzi, războiul, boala și căldura
Fac și mai mare, mai adâncă drama
Celor mulți, frați cu natura
Și copacii din ei simt teama
Unui mâine în care se instalează ura
Ca sentiment al sentimentelor și cutuma
Bunătății omului rămâne în literatura
Unui trecut în care se gândea cu inima
Și oamenii rupeau toporul ce omora natura.