Petrutza Petruta: „Sunt copii care-și uită părinții vii, înmormântându-i în indiferența lor trufașă.”

„Sunt copii care-și uită părinții vii, înmormântându-i în indiferența lor trufașă.”… Păcat, mare păcat! Să nu-i uite pe părinți, deoarece dacă ei nu existau, nici rodul lor nu putea să-și poarte acum trufia prin lume.

Cel mai mare ajutor și înțelegere ar trebui să primim de la copiii noștri. Ei sunt speranța ca bătrânețile noastre să nu fie triste și că nu o să ajungem să spunem cum zicea maestrul Paler: „Nu știam că floarea amară a singurătății are, dacă o atingi pe obraz, sunetul unor pași care pleacă.”.

Eu aș completa că pașii pe care i-am văzut plecând nu mai dau semne că vor să se mai întoarcă… Tu, părintele, îți crești copiii, le dai aripi să zboare și atunci când crezi că a venit vremea să-ți umple cuibul, ei uită să se întoarcă acasă.
Trist este că după ce părinții pleacă la stele copiii își dau seama cât de mult au pierdut și cât de mici sufletește au fost.

Să aveți soarele în suflet și atunci când cenușiul norilor este de nepătruns.