Poetul Constantin Romulus Preda îşi lansează noua carte de poezie
Poetul Constantin Romulus Preda îşi lansează, miercuri, 20 februarie, cu începere de la orele 18.00, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, noua carte de poezie. Este al şaselea volum al autorului, cu un titlu legat de iubire – ” Te iubesc, nu mai am margini”, apărut la Editura Hoffman.
Fiu al poetului Constantin Preda, autorul duce mai departe o tradiţie a poeziei care a găsit sol fertil în ograda cu metafore a familiei, prelungind, cu încercarea de a lua distanţă de tatăl său, găsindu-şi nota proprie, o meserie-blestem a harului, calvarul frumos de a scrie poezie. Nădăjduiesc să fiu acolo, nu doar pe afiş, spre a-i face urările cuvenite poetului Preda jr.
Lucian Avramescu