Colega mea de scris Marina Almăşan, cu o generaţie sau zece mai mică, nu mai ţin minte, reuşeşte să mă surprindă iar şi iar, mai tare ca atunci când, studentă la ASE fiind, bătea la porţile redacţiei unde munceam, cu texte scrise fără cusur. Descoperind televiziunea – ori televiziunea a dat de ea! – o credeam pierdută pentru condei. De câţiva ani, redescoperindu-se pe sine, Marina a dat în geanta de voiaj, printre scenarii, ruj, aparate de filmat şi ce mai ţine o femeie-ziarist prin poşeta-geamantan, de jucăria, nici chinezească, nici românească, ci universală, a condeiului. Am zis chinezească fiindcă autoarea, care tinde să se aşeze în rândul întâi al călătorilor români, cei care au avut generozitatea să istoriseasă ce au văzut prin bătătura lumii, pe care au forfecat-o cu pasul, scrie iar o carte despre China. Pe prima am citit-o acum nişte ani. A doua, încorporând filele de început, mai desenează nişte paşi, cu siguranţa călătorului profesionist, pe harta uneia dintre cele mai fascinante lumi din marea lume a planetei.

China, fireşte, nu se termină niciodată, întrecută doar de curiozitatea iscoditoare a scriitoarei de călătorii, trăită într-un Bucureşti străbătut de Dâmboviţa, nu de Râul Galben. Marina Almăşan a învăţat să umble – nu că până acum ar fi păşit împiedicată şi ar fi oprit-o răzorul vreunei graniţe– sigură pe ea şi şi-a conturat deja un stil al relatării viu, dinamic, punând în pagina de carte cultură, nu cât să epateze cu spiritul enciclopedic, cum fac alţi călători, ci pentru a împrospăta în noi cunoştinţe, dar mai ales – şi aici stă forţa autoarei – având puterea de a vedea, de a culege imagini, fapte, întâmplări.

Generoasă, scriitoarea de călătorii – deja are câteva cărţi şi, la cum o ştiu, va exploata subietul scriitoricesc al călătoriei până în Madagascar şi Sri Lanka – Marina Almăşan ne ia de mână şi ne duce cu ea peste tot. Ce nu vedem, ne arată, ce am uitat, ne aduce aminte. Scrisul are farmec, iar atunci când simte nevoia, îl condimentează cu ironie, fiindcă deposedată de umor, Marina devine mai scurtă de un picior şi cu condeiul bont.

Shanghaiul este asociat cu New Yorkul şi autoarea nu ştie care suprametropolă încape mai uşor în cealaltă, ambele – le-am văzut şi eu – făcând parte din dinastia giganţilor. „După ce am cutreierat Shanghaiul și înainte de a porni spre New York, m-am suprins de mai multe ori întrebându-mă: cum e corect să spun: că “Shanghai a fost un mic antrenament pentru New York”, sau că “New York-ul va fi un al doilea Shanghai, ceva mai mic”?..
Una peste alta, ignorând alte nebănuite provocări pe care le mai aștept de la viață, declar, cu mâna pe inima mea.. multinațională, că metropola chineză a fost cea mai spectaculoasă experiență urbană, din toate cele avute până acum!”, scrie Marina.

În Shanghai, ca şi în Beijing, ca şi în Piaţa Tien an Men, ori cocoţată pe Marele Zid Chinezesc, românca descoperă şi povesteşte, atentă să nu te piardă, ţinându-te, pe tine, cititorule, strâns de mână. N-ai motive să evadezi. Dimpotrivă, noua carte despre China te ţine prizonier al povestirii, bucuros să vezi şi să simţi o lume pe care Marina Almăşan şi-a apropiat-o, curtând-o cu eleganţă, răsfăţând-o cu talent şi pe care ţi-o dăruieşte şi ţie.
(Un fel de prefaţă-invitaţie la noua carte de călătorii a Marinei Almăşan “CHINA…CEA DE TAINĂ”)