Porcul, tranșat pe un poster politic

Ieri am fost în Tisa, primul sat aparținător de comuna Sângeru, cum vii dinspre Ploiești. Am primit vorbă că unul de pe ulița de lângă moară are o râșniță veche de piatră și vrea s-o vândă. Nu era acasă, iar în curtea de alături, unde am intrat să întreb, mi-am găsit un coleg de școală, Fănică. Îl ajuta pe Gheorghiță, altul din generația mea, să fasoneze un porc. Se aflau în faza pârlit cu butelia. Nevasta lui Gheorghiță pusese pe masă brânză, slană afumată, de la alt porc, țuică. Luați domnul Lucian, zice femeia. Iau. Cu totul, în curte, se aflau, unii doar în treabă, vreo șapte bărbați. În copilăria noastră, porcul era pârlit peste o groapă cu foc de lemne (în Oltenia cu paie), cineva îndepărta, cu o lopată de lemn, grosul pârlelii, ca focul să ardă bine șoriciul, apoi patrupedul asasinat era așezat pe o poartă de lemn cocoțată pe patru pietre, spălat cu apă fiartă și răzuit minuțios cu cuțitele, până când șoriciul rămânea alb și curat ca o cămașă de nuntă. Butelia nu exista. Ea face treaba acum mai iute, prelungită cu un furtun cu arzător în cap, ca un microfon care scoate flăcări.
Gheorghiță e pensionar, dar se ține zvelt. Are trei copii, doi băieți și o fată. Le-a făcut, cu mâna lui, case la intrarea în Tisa, lângă cișmea, sub pădure. Și casa lui e tot sub pădure. Cum le-ai făcut case cu pensia ta de 800 de lei (atâta mi-a spus că are)? Cu spinarea, cu mâna mea, m-au ajutat și copiii. I-am învățat de mici să facă tot, să nu se roage de alții. Cum e cu politica, mă întreabă? Tu, la București, știi mai bine, ești ziarist, te vezi cu ăștia, cum ne vedem noi pe uliță. Deveniseră atenți toți. Nu știu nimic, zic. Habar n-am! Hai că nu te cred! Hai mă, nea Luciane, că noi murim proști aici! Ce zici de Ponta, face treabă?
Porcul era în faza de tranșat. Gheorghiță îi cere nevestei să aducă un obiect – n-am înțeles ce – pentru a pune porcul care era deja curat. Femeia vine dintr-un gârlici de pivniță cu un sul lung ca de mușama, legat cu sfoară. Îl desfac doi inși și-l întind pe un sfert de curte. Apare nu Răpirea din Serai, ci un portret de politician cunoscut, nu spun care, și o invitație la vot, desen amplu, cu poză și litere. Am privit năucit. Politica își găsise, iată, o vrednică și incredibilă întrebuințare. Apa de la hidroforul fântânii a spălat cu furtunul posterul electoral și nu l-a stricat. Mușamaua, care fusese probabil peste șosea sau peste vreun calcan la oraș, era tare și-și găsise nobila utilitate. Porcul a fost așezat ca pe o masă de operație. De sub coada lui, apărea bărbia politicianului, iar pe stânga, lângă coaste, se vedeau, întregi, un obraz și o ureche.

Doi bărbați au început să taie cu precizie, iar pe masă femeia a pus șorici. Ăsta se mănâncă fără examen de trichină. Trichina e mai înăuntru, prin cărnuri și mațe, nu iese la suprafață. Treptat, politica a rămas sub hălcile animalului sacrificat, iar eu am avut timp să scap, povestindu-le o întâmplare veche, din copilăria noastră comună.