• Home
  • De la prieteni
  • Prof.univ.dr. Florentin Scalețchi: POATE INFLUENŢA MASS-MEDIA DECIZIILE JUDECĂTORULUI?

Prof.univ.dr. Florentin Scalețchi: POATE INFLUENŢA MASS-MEDIA DECIZIILE JUDECĂTORULUI?

Mass-media reprezintă totalitatea mijloacelor de comunicare în masă a informaţiilor (radio, televiziune, cinematograf, publicaţii, reclame, site-uri de socializare pe internet etc.). Dintre acestea cele mai dezvoltate sunt mijloacele de comunicare scrisă (presa) şi audiovizuale (televiziunea), adică mijloacele clasice de furnizare a informaţiilor la care au acces cetăţenii.

În ultimul an se constată un interes din ce în ce mai mare al mass-mediei pentru difuzarea către publicul larg a informaţiilor care se referă la realizarea actului de justiţie.

Acţiunile de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional, întreprinse de către organele şi autorităţile statului care au competenţă în acest domeniu, au condus la crearea unui segment de presă specializat în captarea, preluarea şi difuzarea de informaţii care se referă la activităţile investigative ale organelor de urmărire penală şi evoluţia proceselor (în special penale) care sunt pe rolul instanţelor de judecată din România.

În mod firesc apetenţa publicului pentru acest tip de informaţii a crescut, mai ales că anchetele penale vizau persoane care ocupă funcţii publice importante în cadrul autorităţilor statului. În prezent, pentru mass-media aceste activităţi sunt cotidiene şi este aproape sigură o ştire că a fost reţinut sau arestat vreun funcţionar al statului pentru infracţiuni de corupţie sau că membrii a unor clanuri sunt anchetaţi pentru infracţiuni grave.

Însă, indiferent de informaţia difuzată pe canalele de televiziune şi în presa scrisă (cele mai uzate mijloace), aceasta trebuie să reflecte adevărul, iar jurnalistul trebuie să fie de bună-credinţă, în sensul de a urmării doar infracţiunea publicului şi nu lezarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor în legătură cu care se difuzează informaţia în cauză.

Nu de puţine ori, opinia publică românească, a fost martorul unor informaţii care discreditează anumite persoane, împotriva cărora se porneşte o adevărată campanie de presă.

De regulă, aceste persoane au calitatea de politicieni, iar campaniile de presă sunt dictate şi dirijate de către adversarii politici ai acestora. De aceea s-au creat reale structuri jurnalistice care răspund comenzilor politicienilor, sau aceştia din urmă au angajat jurnalişti de investigaţie în societăţile de presă sau de televiziune pe care le deţin.

Lupta jurnalistică vizează şi campaniile de presă în care sunt discreditaţi politicienii sau înalţii funcţionari ai statului, cercetaşi sau judecaţi pentru anumite infracţiuni (în special de corupţie) şi a căror situaţie juridică este intenţionat înrăutăţită.

În acest context, se pune, în mod firesc întrebarea, dacă aceste campanii de presă, în care jurnalişti de investigaţii fac tot felul de strategii pentru a obţine cât mai repede informaţii, pe orice căi posibile, despre dosarele instrumentate de către organele de cercetare penală, pot influenţa atitudinea unuia dintre actualii participanţi la procesul judiciar şi anume judecătorul ?

Nevoia de a crea senzaţionalul, de a vinde cât mai bine, şi cu întâietate informaţii, au fost satisfăcuţi prin tot felul de metode, şi în special prin crearea unor legături între organele judiciare şi jurnalişti. Aceste legături, în care organele judiciare sunt „sursele” au depăşit de multe ori regulile bunului-simţ şi chiar a deontologiei profesionale ale reprezentanţilor organelor judiciare şi jurnaliştilor.

Aceste legături au permis transmiterea publicului unor probe din dosar, în integralitatea lor, care au fost interpretate şi comentate într-un mod tendenţios, aducând atingere drepturilor persoanelor vizate şi creând grave prejudicii de ordin moral şi material.

În multe situaţii, transcrierile convorbirilor telefonice, efectuate de către organele de urmărire penală, sunt difuzate în presă mai înainte de a fi cunoscute de către judecătorul sesizat cu propunerea de arestare preventivă a acuzatului. Ori, acest lucru nu se poate face decât cu complicitatea organelor de urmărire penală care pun la dispoziţie aceste probe şi scopul este acela de a face presiuni asupra judecătorului şi a-l determina să admită propunerea.

O astfel de acţiune dăunează echitabilităţii procedurilor judiciare, şi încalcă drepturile procesuale ale acuzatului care se simte trădat de comportamentul total incorect al organului de urmărire penală care procedează în acest mod, pentru a-şi atinge interesele.

Este evident că astfel de proceduri neloiale creează aparenţă vinovăţie acuzatului  de săvârşirea faptelor penale de care este acuzat şi necesitatea luării unei măsuri preventive împotriva sa, indiferent dacă este justificată sau nu luarea unei astfel de măsuri.

Judecătorul chemat să dispună măsura preventivă, conştientizează opinia pe care şi-o formează publicul care primeşte informaţiile şi care au un conţinut tendenţios în aşa manieră încât să-l facă să creadă că acestea sunt reale şi că este necesară privarea de libertate a acuzatului. Multe persoane au credinţa că acuzatul este vinovat de acuzaţiile ce i se aduc din moment ce se cere arestarea lui, deşi în această procedură nu se discută vinovăţia lui.

Sunt convins de faptul că, judecătorul poate fi influenţat mai mult sau mai puţin de aceste informaţii, şi ia în calcul opinia publică, cu privire la procedura pe care trebuie să o urmeze şi în care se pronunţa asupra sesizării cu care a fost investit.

Viaţa mi-a dovedit acest lucru, când în anul 2009, un judecător, de la un tribunal al acestei ţări, m-a consultat într-o problemă juridică survenită într-un dosar penal, fără a-mi da nume şi fapte din dosar, ci doar date sumare, în care se solicitase arestarea preventivă a mai multor inculpaţi, membrii ai unei grupări infracţionale.

Deşi, a susţinut că nu ar exista indicii temeinice care să justifice arestarea tuturor acuzaţilor, datorită informaţiilor apărute în presă, ca urmare a punerii la dispoziţie a unor date din dosar, de către procurorul de caz, judecătorul s-a temut de opinia publică şi de criticile ce ar putea să apară în presă şi i-a arestat pe toţi.

De aceea, mai pot fi şi altfel de judecători care gândesc în acelaşi mod, deşi ar trebui să ignore în totalitate opinia publică şi informaţiile apărute în presă, atunci când pronunţă deciziile în cauzele soluţionate şi acestea trebuie să exprime convingerea lor, doar pe baza tuturor probelor administrate în procesul penal.

Aceste aspecte sunt pe deplin valabile, şi atunci când judecătorul trebuie să decidă cu privire la vinovăţia acuzatului pentru o faptă penală.

Lipsa unui cadru legislativ, care să prevadă răspunderea jurnaliştilor pentru modul în care îşi îndeplinesc sarcinile, în faţa unor foruri profesionale ori în faţa justiţiei, a perpetuat această stare de lucruri. Totodată, aceiaşi lipsă a generat o atitudine neconformă a organelor de urmărire penală, care recurge la colaborări cu jurnalişti, în ideea de a influenţa realizarea actului de justiţie, într-un sens favorabil acestora, sau persoanelor care manifestă un interes (de regulă politic), pentru compromiterea acuzatului.

Parteneri