Prof. Valentin Emil Mușat: LUCIAN AVRAMESCU
Prin 1971, la recomandarea profesorului meu de română, a eminentului scriitor Valeriu Sârbu, conducerea liceului din Vălenii de Munte mi-a oferit șansa de a participa două săptămâni, în vacanța mare, la tabăra națională de literatură ,,Excelsior” de la Păușa,pe malul Oltului,între Cozia și Călimănești. Erau acolo cei mai talentați elevi din țară în domeniul literaturii și artelor plastice, cei mai mulți confirmând în timp această vocație: Liviu Papadima, Dan Vasiliu, Marta Petreu, Ion Petraș Arbore, Irina Vajnovski, Dinu Adam, Cătălin Bordeianu, Magdalena Ghica și mulți alții. Mentorul taberei era inimosul scriitor și profesor Tudor Opriș, descoperitorul de tinere talente pe care le publica în suplimentul literar al ,,Scânteii tineretului” sau în ,,Limbă și literatură”. Acolo aveam să-l întâlnesc pentru prima dată pe Lucian Avramescu, tânăr ziarist la Orizont-ul de Râmnicu Vâlcea venit la Păușa pentru a realiza o pagină întreagă de jurnal cu tinerii scriitori. Am avut șansa nu numai de a publica în acel ziar, ci și de a-l cunoaște mai bine și cu o imensă bucurie: Lucian Avramescu făcuse liceul la Vălenii de Munte cu vreo șase ani înaintea mea, aveam cunoștințe și pasiuni comune și chiar scenarii de adolescență destul de apropiate. Era dezinvolt, părea nonconformist, cu farmec și umor boem, cuceritor și sigur pe condeiul său, cu idealuri care dădeau personalității sale o energie de nestăvilit. L-am revăzut prin anii optzeci când, invitat de profesorul de istorie Sorin Vasilescu, a susținut la Vălenii de Munte un spectacol cu cenaclul său ,,Serbările Scânteii Tineretului”, capul de afiș fiind extraordinarul actor Ion Caramitru cu un recital din Eminescu, iar în partea muzicală ,detașându-se de toți interpreții de folk, Mădălina Manole. O bună bucată de vreme nu l-am mai întâlnit. Am citit însă despre el cât se publica în presa vremii. Apoi cenaclul a fost preluat ,ca și publicația SLAST fondată de Lucian Avramescu, de Ion Cristoiu .
După 89 a editat ,,Tineretul liber”, primul ziar tipărit în zilele Revoluției în fosta Casă a Scânteii. Lucian Avramescu a fondat în 1991 prima agenție de presă privată din România – A.M.PRESS. A fost vicepreședintele Clubului Român de presă. Ca literat, este autorul a zece volume de poezie încununate cu premii naționale importante. Două dintre creațiile sale au devenit, puse pe muzică de Victor Socaciu și Adrian Enescu, șlagăre : Mi-e dor să mai merg la un ceai și Bună seara, iubito. A publicat note de călătorie, eseuri și pamflete în care s-a dovedit un barometru al acestor vremuri complicate și un cavaler al adevărului.
Apropierea mea efectivă de Lucian Avramescu s-a întâmplat în spațiul generos al Colegiului Național ,,Nicolae Iorga” cu prilejul unor evenimente cu caracter aniversar organizate împreună cu profesorii Anghel Dafina, Ion Bocioacă, Petre Vulpe. Lucian Avramescu a răspuns de fiecare dată cu entuziasm și cu plăcere invitației de a reveni în liceul pe care și el l-a absolvit. Am avut satisfacția de organiza cu elevii mei în amfiteatrul colegiului și lansări de carte Lucian Avramescu. A venit însoțit de doamna Giorgiana, soția, și de frumoasa și talentata sa fiică, Ana Luciana. Se retrăsese în satul natal, Sângeru, umbrit de o boală pe care a dus-o cu discreție și demnitate, convertind timpul care nu mai avea răbdare în ultimele cărți în care vizionarul și pamfletarul se întorcea cu nostalgie în universul memorialisticii. Povestea cu frondă și cu jovilitate reconstituind Văleniul patriarhal, imaginea profesorilor și a colegilor, a oamenilor locului, când duios, când neiertător, însă întoteauna cu dragoste pentru orașul acesta. Poate că acest sentiment era generat de un cult al durabilului pe care îl avea nu numai față de cuvânt, ci și față de piatra cioplită, lucru pe care l-am întâlnit și la Miron Radu Paraschivescu a cărui masă a tăcerii de sub nucul din grădină poate că mai există și azi, după cum monumentul său funerar din cimitirul orașului este realizat tot din piatră de râu. La Sângeru Lucian Avramescu a ctitorit o biserică din piatră și a fondat un muzeu al statuilor din piatră de râu. Donația de statui făcută de el orașului nostru, al cărui cetățean de onoare este, poate fi admirată în parcul nostru central, spre meditație, liniște sau reculegere.
A plecat în lumea de dincolo la 12 decembrie 2021 lăsând un gol imens în lumea culturii române și în sufletul celor care l-au cunoscut și l-au îndrăgit. Poate că într-o vreme mai bună material, spre dreapta cinstire a sa, în preajma Centrului Cultural din oraș s-ar putea amplasa o statuie a poetului, iar una din străzi s-ar cuveni să-i poarte numele, din prețuirea pentru cel care a iubit cu adevărat Vălenii de Munte.